Premierul Cameron, criticat pentru că a plecat în vacanţă

0
283
David Cameron

Premierul britanic, David Cameron, a fost criticat dur pentru că a plecat într-o vacanţă la Ibiza împreună cu familia, în contextul în care Marea Britanie se confruntă cu cea mai importantă criză teroristă după atentatele cu bombă de la 7 iulie 2005. Potrivit ediţiei electronice a publicaţiei „The Daily Mail”, parlamentari britanici sunt indignaţi de faptul că premierul şi-a luat „câteva zile de pauză” pe insula spaniolă Ibiza, unde a plecat sâmbătă dimineaţa împreună cu soţia, Samantha, şi copiii – Nancy, Elwen şi Florence. Însă Downing Street numărul 10 a răspuns criticilor duminică, subliniind că „rămâne la conducere” în pofida faptului că se află în străinătate. Polemica are loc, totodată, în contextul în care un parlamentar conservator a avertizat că premierul ar mai putea avea doar un an la dispoziţie pentru a-şi salva postul. David Ruffley, parlamentar din Bury St Edmunds, a subliniat că este necesar ca premierul să obţină o victorie în alegerile europene de anul viitor, altfel UKIP va atrage conservatori. „Cred că David Cameron are la dispoziţie 12 luni pentru a arăta că strategia sa funcţionează”, a spus el. UKIP poartă „dicuţii în toate direcţiile” cu politicieni conservatori dispuşi să i se alăture, „aproximativ 20” de parlamentari eurosceptici dorind să candideze într-un tandem conservatori-UKIP în alegerile generale din 2015, a declarat duminică Nigel Farage, liderul formaţiunii naţionaliste şi eurosceptice. Familia premierului a plecat în vacanţă la doar două zile după ce acesta a prezidat o reuniune de urgenţă a Cabinetului COBRA, cu privire la asasinarea unui militar, Lee Rigby, la Woolwich, în sud-estul Londrei, pe 22 mai a.c., în plină stradă. Deputata laburistă Sarah Champion a declarat pentru „The Sun” că plecarea sa în vacanţă arată că este „extrem de deconectat de la realitate”. Reacţii negative au apărut şi pe Twitter. Cuplul apare într-o imagine publicată de ziar bând cafea, în apropierea unei plaje, la Ibiza, relaxat, într-o atmosferă informală, premierul purtând o cămaşă de culoare închisă şi sandale, fără să fie deranjat de clienţi, inclusiv britanici. Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută, 42,5% dintre cei chestionaţi au declarat că sunt de acord ca parlamentarii să fie chemaţi din vacanţă pentru discuţii pe tema crizei în domeniul securităţii. Însă, potrivit unei anchete „Mail On Sunday”, britanicii aprobă felul în care Cameron a reacţionat cu privire la asasinatul de la Woolwich.

În paralel, cei trei bărbaţi arestaţi în sudul Londrei, sâmbătă, în legătură cu uciderea soldatului Lee Rigby, au fost eliberaţi pe cauţiune, a anunţat Scotland Yard, citat de BBC News Online. Bărbaţii, cu vârste de 21, 24 şi, respectiv, 28 de ani, au fost arestaţi sub suspiciunea de conspiraţie în vederea comiterii unei crime, dar au fost eliberaţi pe cauţiune la o secţie de poliţie din Londra. Alţi doi bărbaţi, arestaţi sub suspiciunea că au comis crima, rămân în arest. Un bărbat în vârstă de 22 de ani, arestat duminică în nordul Londrei, rămâne, de asemenea, în detenţie. Arestarea sa de către departamentul antiterorist al poliţiei în zona Highbury Grove, sub suspiciunea de conspiraţie în vederea comiterii unei crime, a fost a noua arestare în cadrul acestei anchete. Celelalte trei persoane – un bărbat în vârstă de 29 de ani, o femeie în vârstă de 31 de ani şi una de 29 de ani – au fost arestate joi, sub suspiciunea de conspiraţie în vederea comiterii unei crime. Cele două femei au fost eliberate fără a fi acuzate, vineri, iar bărbatul a fost eliberat pe cauţiune sâmbătă.