Reuniune de clasă, la C.N. „Fraţii Buzeşti”, după 62 de ani de la absolvire

0
367

Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” îşi deschide porţile, pentru a întâmpina promoţia anului 1949. La 62 de ani de la finalizarea studiilor liceale, elevii celor trei serii, astăzi temerari octogenari – puţini câţi au mai rămas la număr – răspund „prezent”, la strigătul din catalog şi rememorează imaginea dascălilor şi a colegilor care astăzi nu mai sunt printre ei. „Dintre cei 125 de elevi, împărţiţi pe trei serii, sperăm să mai vină 15-20. Mulţi dintre colegi au decedat sau sunt bolnavi şi nu se pot deplasa”, spune Ion Petre Ivanovici, din generaţia ”49, organizatorul întâlnirii. „Promoţia noastră a fost cea mai afectată din cauza reformei învăţământului din acea perioadă. Am fost privaţi de diploma de absolvire, ni s-au eliberat doar nişte certificate. Dar, din rândurile celor trei serii de elevi, au ieşit medici, ingineri, jurişti, chimişti, chiar şi oameni cu funcţii mari în stat, miniştri… Este o mare bucurie că ne vom revedea, că ne vom aminti de colegii şi profesorii noştri dragi, care, din păcate, nu mai sunt printre noi”, ne-a mărturisit Petre Ivanovici. Şi în urmă cu doi ani, acesta a strâns laolaltă foşti colegi de liceu, pentru a aniversa şase decenii de la absolvire.