Campania „Fiecare parc are povestea lui!”, la final

0
428

Campania în cadrul căreia craiovenii au putut vota parcul pe care-l doresc reamenajat în această vară s-a încheiat vineri. Întrecerea s-a dat în cadrul programului „Fiecare parc are povestea lui!” şi a vizat trei parcuri din oraş selectate cu ajutorul autorităţilor locale. Este vorba despre parcul din zona Liceului „Marin Sorescu”, Parcul Crizantemelor (Puşkin) şi spaţiul de joacă din cartierul Cerna. Lansat la începutul lunii la Craiova, programul de implicare socială a oferit locuitorilor Craiovei posibilitatea să-şi spună opinia cu privire la parcul care are cea mai mare nevoie de lucrări de reabilitare şi au putut face asta prin intermediul voluntarilor Asociaţiei Vasiliada, al agenţilor Provident sau folosind pagina de internet dedicată campaniei de vot www.parcultau.ro. Parcul câştigător va fi anunţat în data de 30 mai, după validarea tuturor voturilor de către o comisie specială formată din reprezentanţi ai partenerilor implicaţi în proiect – Primăria Craiova, Asociaţia Vasiliada şi Provident. Voturile înregistrate pe site până la ora închiderii campaniei dădeau cele mai multe şanse Parcului Crizantemelor (Puşkin) care colectase peste o mie de voturi. Situat în zona centrală a oraşului, parcul şi-a pierdut din farmecul de altădată pentru că în timp s-a mai rupt o bancă, s-a mai distrus o alee sau o bordură. Două spaţii de joacă pentru copii prevăzute cu leagăne, tobogane şi un foişor în care sunt organizate partide de şah şi table se aglomerează adesea, fiind singurul parc din zonă, iar locuitorii spun că se simte nevoia unei reabilitări. Din 3 iunie, 30 de voluntari Provident vor începe lucrările de reamenajare la parcul ales de craioveni.