Locuinţă mistuită de flăcări în Mischii

0
483

incendiuReprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au anunţat că au fost solicitaţi, ieri dimineaţă, în jurul orei 07.30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din satul Călineşti, comuna Mischii. La faţa locului au fost trimise două echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova. La sosirea cadrelor ISU Dolj, incendiul se manifesta la acoperişul casei de locuit, existând posibilitatea de propagare la anexele învecinate. Pompierii au reuşit lichidarea incendiului, care a distrus acoperişul casei, dar şi materiale textile, mobilierul şi elementele de tocărie din toate cele cinci încăperi ale locuinţei. După primele cercetări, specialiştii ISU Dolj spun că, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unei candele aprinse lăsată nesupravegheată, după cum au mai precizat reprezentanţii unităţii.