Începe vacanţa de 1 Mai

0
408

craiova garaZeci de mii de turişti sunt aşteptaţi pe litoral în minivacanţa de 1 Mai. Se aşteapta ca de astăzi să crească numărul de călători către mare. CFR a suplimentat capacitatea de transport cu 8.000 de locuri.

CFR Călători informează că, în minivacanţa prilejuită de ziua de 1 Mai, capacitatea de transport la nivelul întregii reţele feroviare va fi adaptată în funcţie de solicitările pasagerilor.

În perioada 28 aprilie – 1 mai 2017 vor fi puse în circulaţie trenuri suplimentare iar faţă de graficul de circulaţie obişnuit capacitatea de transport va creşte cu peste 8.000 de locuri. Capitala şi oraşele din ţară: Baia Mare, Beclean pe Someş, Braşov, Arad, Petroşani, Târgu Jiu, Craiova, Iaşi, Vaslui, Suceava Nord, Timişoara Nord,  Drobeta Turnu Severin etc. vor fi conectate cu Litoralul prin trenuri directe, până la/de la Mangalia.

Și în acest an, tinerii şi nu numai, vor putea ajunge pe Litoral, dis-de dimineaţa, cu Trenul Tineretului (IR 1987 / IR 1986). IR 1987 va pleca din Bucureşti Nord la ora 02:55 şi va sosi în Constanţa la ora 06:05, iar în Mangalia la ora 07:53, cu opriri în staţiunile de pe parcurs.

De asemenea, pe ruta  Bucureşti – Constanţa vor circula şi Trenurile Litoral. Durata de parcurs a acestora este de 2 ore, fără opriri intermediare, iar a celorlalte trenuri din grafic durata este de aproximativ 2 ore şi 30 de minute.

Preţul unui bilet pentru un adult la tren IR, clasa a 2-a, cu loc rezervat, pe ruta Bucureşti-Constanţa este 59,60 lei, iar un bilet dus-întors are o reducere de 10% şi este 108,10 lei. Studenţii beneficiează de gratuitate, iar elevii de reduceri de 50%. Un bilet la clasa a 2-a pentru un elev este de 29,80 lei.

Pentru a evita situaţiile neplăcute generate de afluenţa mare ca urmare a călătoriilor gratuite ale studenţilor, recomandăm tuturor pasagerilor să cumpere din timp biletele de tren. Acestea pot fi achiziţionate cu anticipaţie: Online de pe www.cfrcalatori.ro; de la automatele XsellKiosk din gări; direct de la casele de bilete din gări şi agenţii de voiaj CFR; de la distribuitori autorizaţi (agenţii de turism). Rugăm studenţii să acceseze agenţia de voiaj CFR din Campusul Universitar Regie Bucureşti şi casele de bilete dedicate lor şi marcate vizibil în spaţiile din holurile marilor gări.

Programul agenţiilor de voiaj CFR : luni, de 1 Mai, toate agenţiile de voiaj CFR Călători vor fi închise, cu excepţia agenţiilor: Carrefour Colentina şi Titan din Bucureşti şi Iulius Mall din Iaşi.

Înainte de călătorie, recomandăm pasagerilor să se asigure că au achiziţionat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcălători.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 sau să se adreseze personalului nostru din staţii.