În această dimineaţă, poliţiştii craioveni au descins în două locaţii, din municipiul Craiova, mai exact la imobilele unui craiovean despre care existau date şi informaţii că ar deţine un pistol neletal fără drept.
Potrivit IPJ Dolj, poliţiştii Serviciului de Arme, Exploziv, Substanţe Periculoase împreună cu poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au găsit, în urma percheziţiilor efectuate în baza mandatelor emise de magistraţi, la locuinţele lui M.ŞTEFĂNIŢĂ, 23 de ani, din Craiova un pistol neletal din categoria celor supuse autorizării, calibru 9 mm şi 59 cartuşe acustice de acelaşi calibru. În urma cercetărilor poliţiştii craioveni au stabilit faptul că acesta, în luna noiembrie 2015, a cumpărat fără drept, arma şi muniţia din oraşul Vidin, Bulgaria şi le-a introdus în România fără a le declara organelor vamale. Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor denerespectarea regimului armelor şi contrabandă calificată,totodată fiind ridicate în vederea expertizării arma şi cartuşele.