A dat „peste cap” radarul poliţiştilor: şofer prins cu 151 km/h

0
791

Poliţiştii rutieri doljeni au organizat, duminică, pe principalele drumuri din judeţul Dolj, dar şi pe cele mai circulate artere rutiere din Craiova, o amplă acţiune pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscul la care se expun atunci când încalcă regimul legal de viteză. În cadrul acţiunii poliţiştii au constatat şi aplicat 159 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 31 000 lei. Dintre acestea, mai mult de jumătate, respectiv 85, au fost aplicate unor conducători auto care au circulat cu viteză neregulamentară. De asemenea, oamenii legii au reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce 7 permise de conducere şi au retras 2 certificate de înmatriculare.

În cadrul raziei oamenii legii au dat peste un tânăr care a depăşit toate recordurile de viteză. Este vorba despre Gabriel T., de 27 de ani, din Craiova, prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 70 km/h, cu viteza de 151 km/h (+81 km/h). Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 877,5 lei şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 90 zile, după cum au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.