Ofițerul șpăgar Alexe, de la PMS Craiova, arestat la domiciliu

0
430

Ofițerul de la Penitenciarul de Maximă Siguranță (PMS) Craiova Andy Valentin Alexe, prins în octombrie 2013 cu o șpagă de 750 de euro, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Craiova pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Dolj, instanță care a decis, în urmă cu o săptămână, să-i schimbe arestul preventiv inculpatului cu arest la domiciliu. Vineri, magistrații au amânat judecarea cauzei.

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova l-au trimis în judecată pe ofițerul Andy Valentin Alexe, de 33 de ani, de la PMS Craiova, sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat (art. 367 NCP). Dosarul s-a înregistrat la Tribunalul Dolj, instanță care pe 16 aprilie a decis înlocuirea arestării preventive a lui Alexe cu măsura arestului la domiciliu, astfel că inculpatul a fost eliberat. La termenul de vineri, 25 aprilie a.c., judecătorii au amânat cauza pentru 30 aprilie a.c.

Ofițerul de penitenciar Andi Valentin Alexe, de 33 de ani, a ajuns după gratii pe 24 octombrie 2013, în urma unei acţiuni a ofiţerilor Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj, procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi cu sprijinul SRI Dolj. Pe 16 octombrie 2013, la sediul Serviciului Județean Anticorupție Dolj s-a prezentat o femeie care a depus un denunţ, sesizând faptul că inspectorul principal Alexe i-a cerut suma de 600 de euro pentru a interveni la comisia din cadrul PMS Craiova pentru schimbarea regimului de detenţie fratelui său şi încă 150 de euro pentru introducerea unui telefon mobil în celula acestuia. Au fost puse la punct toate detaliile, iar miercuri, 23 octombrie, sub coordonarea procurorului de caz, s-a organizat prinderea în flagrant a ofiţerului. Acesta s-a întâlnit într-un local din Craiova cu femeia, aşa cum stabiliseră anterior, aceasta i-a înmânat 750 de euro şi telefonul mobil, însă imediat şi-a făcut apariţia echipa operativă. Alexe a fost dus la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, a fost reţinut pe 24 de ore, iar ziua următoare a fost arestat preventiv pentru luare de mită, trafic de influenţă, introducerea de obiecte interzise la deţinere în penitenciar, constituirea şi sprijinirea unui grup infracţional organizat, după cum anunțau anchetatorii la momentul respectiv.