„European Space Expo”, la Craiova / Un adevărat succes – peste 42.000 de vizitatori

0
681

          Expoziţia spaţială organizată de Comisia Europeană la Craiova şi-a închis ieri porţile după 10 zile de prezentări interactive, de dezbateri şi de sesiuni de întrebări şi răspunsuri, toate având ca subiect central spaţiul şi programele spaţiale. Doljenii s-au documentat în aceste zile despre cât sunt de importante în viaţa de zi cu zi programele Galileo, Copernicus şi Egnos, cum ne influenţează nouă viaţa aceste programe şi câtă atenţie primesc din partea Comisiei Europene. Peste 42.000 de vizitatori au trecut pragul expoziţiei, din care mai bine de 2000 au fost preşcolari, ceea ce este un semn foarte bun pentru viitorul astronomiei romneşti în contextul european.

         În Piaţa „Mihai Viteazul” din Craiova şi-a deschis porţile în urmă cu 10 zile, expoziţia organizată de Comisia Europeană – „Spaţiul European”. Toţi craiovenii, pasionaţi de fizică, de sateliţi, de ştiinţă, în general au trecut pe la expoziţia Comisiei Europene, în această perioadă şi au luat contact cu tot ceea ce este de actualitate, în domeniul astronomiei şi astrofizicii, dar şi cu programele Galilelor, Copernicus şi Egnos, pliate pe diversele domenii de activitate. A fost vorba de o expoziţie itinerantă despre spaţiul cosmic care prezintă modul în care activităţile şi aplicaţiile din spaţiu au un impact direct asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor. Cu ajutorul telescopului amplasat în spaţiul expoziţiei au putut fi observaţi pe cer sateliţii europeni, iar vizitatorii au avut la dispoziţie “OmniGlobe”, o hologramă a atmosferei Pământului. Peste 42.000 de vizitatori au trecut pragul expoziţiei din Craiova, din care 2000 au fost preşcolari. „O foarte bună organizare la nivelul şcolilor din Craiova. Apreciem lucrul acesta. Dascălii şi-au adus elevii la această expoziţie şi au urmărit programul, asta ca elevii să poată să ia parte şi la prezentările făcute de  noi. Câteva mii de elevi au fost captaţi de ceea ce înseamnă spaţiul, programe spaţiale, etc. Au venit şi elevi de la şcolile cu nevoi speciale şi au fost extrem de încântaţi de ceea ce au putut vedea la această expoziţie”, a precizat Mugurel Bălan, fizician la Institutul de Ştiinţe Spaţiale, care a avut în această perioadă mai multe prezentări despre programele Galileo şi Egnos, aşa cum apar ele „în viaţa de zi cu zi”.

„Secunda este la fel pe Pământ ca şi în Spaţiu ?!”

           Peste 30 000 de aplicaţii se bazează pe tehnologia spaţială şi pot ajuta la optimizarea transportului, creşterea eficienţei în industria agriculturii şi pescuitului, precum şi la protecţia mediului înconjurător şi la îmbunătăţirea securității. Vizitarea expoziţiei spaţiale europene a fost gratuită pentru public şi toate informaţiile au fost puse la dispoziţie în mai multe limbi. Vizitatorii de toate vârstele au putut vedea, atinge şi încerca o gamă largă de tehnologii şi servicii inovatoare pe care le oferă spaţiul cosmic. Cu ajutorul unor prezentări interactive, educative şi de divertisment, expoziţia a evidenţiat multe dintre beneficiile investiţiilor în spaţiu. După ce a vizitat cu succes 19 oraşe europene în ultimii doi ani, unul dintre acestea fiind Craiova, expoziţia va ajunge astăzi, la Sofia, în Bulgaria. Mugurel Bălan a mai spus ieri, la închiderea expoziţiei, că tinerii din Craiova sunt extrem de interesaţi de astronomie şi astrofizică şi că există la nivelul acestui oraş chiar şi un club de astronomie condus de prof. Octavian Georgescu, profesor de Fizică, la Colegiul Carol I. „Domnul profesor ne-a demonstrat interesul pe care-l manifestă atât domnisa sa cât şi elevii domniei sale pentru Fizică şi Astronomie, venind de mai multe ori la expoziţie cu multe grupuri de elevi pe care-i stimulează să aleagă acest domeniu. În plus, am punctat şi cea mai inteligentă întrebare care mi-a fost pusă, aici, la Craiova, cu ocazia acestei expoziţii. Un elev de 10-11 ani, nu mai mult, m-a întrebat dacă secunda este la fel pe Pământ ca şi în Spaţiu. Mi s-a părut genială întrebarea, profundă şi ea a venit ad-hoc. Este clar că acel elem va urma Fizica şi de ce nu mai târziu a deveni un cercetător ştiinţific, un astronom redutabil”, a mai spus Mugurel Bălan, Institutul de Ştiinţe Spaţiale.

„Provocările deşeurilor spaţiale”

         Săptămâna trecută, expoziţia l-a avut ca oaspete de marcă pe cosmonatul român Dumitru-Dorin Prunariu, care este în continuare un reper pentru tinerii exploratori ai spaţiului public. În ultima zi de expoziţie, Nicolae Mitu – Comisia Europeană a prezentat publicului craiovean „Provocările deşeurilor spaţiale”, iar Răzvan Mateescu de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină „Grigore Antipa” a vorbit celor prezenţi după-amiază despre „Supravegherea Mării Negre cu ajutorul tehnicilor de teledetecţie satelitară”. Mugurel Bălăn de la Institutul de Ştiinţe Spaţiale  a încheiat expoziţia cu dezbaterea despre Galileo şi Egnos în viaţa de zi cu zi, prezentare cu care a şi început „European Space Expo”. Tot în cadrul acestei expoziţii s-a mai discutat şi despre Monitorizarea terenurilor pentru aplicaţii agricole, dar şi despre „Copernicus pentru monitorizarea mediului maritim”.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu, vicepreşedintele EPP; raportor pentru programele Galileo şi EGNOS :

„Voi susţine Clubul de Astronomie din Craiova !”

„Mă bucur să aud că un număr foarte mare de vizitatori din Oltenia şi nu numai, au fost interesaţi de această expoziţie şi asta îmi confirmă că am avut dreptate atunci când am făcut demersurile necesare la Comisia Europeană pentru ca municipiul Craiova să fie gazdă. Am argumentat atunci că într-un oraş precum Craiova există interes pentru o astfel de expoziţie, mai ales că avem o Fabrică de Avioane, am avut şi încă avem industrie, mă gândesc automat la PUG SA, Reloc, Eletroputere şi mai ales la Ford. Există o preocupare la nivel de Colegii dar şi la nivel de mediu universitar pentru Fizică şi Astrofizică şi vreau ca pe viitor să susţin acest Club de Astronomie, înfiinţat de profesorii de Fizică, voi începe prin a-i invita la acele conferinţe internaţionale, ce au loc la Bruxelles şi care vizează programele spaţiale. Vreau să văd de ce au nevoie şi promit că îi voi susţine cu tot ceea ce ţine de mine, pentru că tinerii interesaţi de acest domeniu trebuiesc sprijiniţi. Una dintre priorităţile activităţii spaţiale a UE trebuie să fie extinderea acoperirii sistemului de navigaţie prin satelit EGNOS. Din 2011, EGNOS furnizează un serviciu vital, în special în aviaţie, denumit siguranţa vieţii. Acest serviciu nu acoperă însă integral teritoriul UE și astfel încă mai asistăm, din păcate, la tragedii aviatice care ar putea fi prevenite datorită EGNOS. Recent am participat la sesiuniea dedicată Programelor Spaţiale Europene în calitate de raportor pentru Galileo şi EGNOS, cele două sisteme europene de radionavigaţie prin satelit. Pot să vă spun că au fost extrem de dificile negocierile privind bugetul pentru Galileo. Au existat, într-adevăr, voci care întrebau de ce trebuie să cheltuim aceşti bani dacă există alte sisteme pe care le putem folosi. Însă nimeni nu a contestat valoarea adăugată adusă de Galileo: pentru revigorarea economiei, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru independenţa şi competitivitatea UE în acest domeniu şi, în final, pentru îmbunătăţirea vieţii noastre de zi cu zi”