Cei mai talentaţi copii vor concura la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară

0
382

150 de copii din 15 judeţe ale ţării vor concura în zilele de 30 aprilie şi 1 mai la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Voi fi Vedetă”. Judeţul Dolj va avea 12 participanţi. Evenimentul, organizat de Palatul Copiilor Craiova în parteneriat cu Primăria Craiova şi Inspectoratul Şcolar Dolj, se va derula în sala de spectacol a  Teatrului Liric „Elena Teodorini”.

„Festivalul este înscris în calendarul de activităţii extracurriculare al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi reprezintă un act de educaţie şi cultură care doreşte să promoveze cu succes talentul creator, să stimuleze interesul copiilor pentru muzică, care dezvoltă şi valorifică şi potenţialul cultural şi încurajează competiţia şi schimbul de experienţă. Se doreşte, totodată, şi implicarea unui număr din ce în ce mai mare de copii în activităţile educative extraşcolare şi extracurriculare. Festivalul dă startul competiţional prin confirmarea participării unui număr de 15 judeţe din ţară care însumează un număr de peste 150 de solişti, înscrişi la toate cele patru categorii de vârstă impuse de regulamentul de organizare şi desfăşurare: 6-8 ani, 9-11 ani, 12-14 ani, 15-18 ani, la care, începând de anul acesta, se adaugă grupurile vocale” a precizat Liana Călinoiu – Duţă, directorul Palatului Copiilor Craiova.

Juriul va fi format din specialişti

Având în vedere performanţa din anii trecuţi a concurenţilor din Dolj, organizatorii se aşteaptă ca şi în acest an aceştia s obţină cele mai bune rezultate.

Soliştii vor fi evaluaţi de către un juriu format din specialişti în domeniu.

„În prima zi vor fi primele două grupe .Vor fi copii şi din şcoli şi din cluburi ale copiilor şi din palate din toată ţara. Concurenţa va fi foarte mare pentru că vor fi copii foarte buni din ţară. Juriul este format din compozitori, personalităţi ale muzicii uşoare româneşti precum Nicu Popa, Viorel Covaci şi profesorul de muzică George Mitrache”, a declarat Dumitru Iliuţă, profesor de muzică la Palatul Copiilor şi organizatorul festivalului.

În program sunt incluse şi momente artistice ale elevilor cu multe apariţii la televiziune care au obţinut diverse premii naţionale şi internaţionale la festivaluri. În plus, în recital vor fi chiar şi viitoare vedete – copii de patru ani şi jumătate, cu momente muzicale deosebite.