Magnolia se pregăteşte să înflorească!

0
492

E o certitudine: a venit în sfârşit primăvara autentică, e în grafic, şi semnele ei se resimt tulburător la tot pasul. Mugurii cruzi de salcie, pe malurile cursurilor de apă, se pregătesc să pleznească, aidoma şi bobocii florilor de magnolie, frumoşi ca zâmbetul adolescentelor ieşite pe terase, care dau de veste că iarna s-a dus, în acompaniamentul păsăretului gureş pregătit să confirme. Graurii fluieră uşurel şi îndeamnă mugurii pădurilor să se umfle mai repede. Deunăzi am văzut plutind berzele, vlăguite de drumul lung parcurs pentru a reveni la vechile lor lăcaşuri. Iarna îşi pune unghia în gât, iar caişii şi corcoduşii ameninţă să înnebunească într-o noapte. Prin frunzişurile uscate răzbat tufele de ierburi campestre. După doi ani de neliniştitoare carantină, numele celui mai mare imperiu, de la penultimul măcel încoace, avem altul acum lângă noi, când inamicul invizibil era pretutindeni şi nicăieri, invizibil, putem contempla natura pornită în viaţă, al cărui vestitor nu mai este coronavirusul. Neliniştiţi de grozăviile care se perpetuează lângă noi salutăm în tăcere parfumul noului anotimp, cu soarele său mângâietor. Rela Filip, viceprimarul Craiovei, ne încredinţează fără vorbe de prisos că ne aşteaptă –ca niciodată- o explozie florală a 300.000 de lalele, 50.000 de narcise şi tot atâtea zambile, cu precădere în Parcul „Romanescu” şi Grădina Botanică, dar şi alte zone verzi. Craiova se doreşte în noul anotimp o simfonie de vis a policromiei floricole, cum n-a mai fost vreodată. Cum plămânii Doljului respiră grâu, câmpia locului rămâne durerea şi dragostea noastră nevindecată. Fiindcă fiinţa noastră, a celor legaţi de loc, aparţine, de când ne ştim, grâului şi pelinului crud, conform unei legi nealterată de milenii. Când va ploua, după atâta aşteptare, inimile noastre vor atinge culmile de sărbătoare presupuse la închipuitele curţi împărăteşti. O primăvară doljeană, deloc ca multe altele, îndelung aşteptată, din toată fiinţa noastră, după o iarnă lungă şi costisitoare, îşi intră în atribuţii, nu doar în calendar, ci la tot pasul.