Conferința pentru Tineret a Uniunii Europene

0
364

Viceprim-ministrul Ana Birchall a participat, astăzi, la evenimentul cu tema “Tinerii în dialog cu autoritățile: rolul tinerilor în viitorul UE”. Evenimentul a avut loc în marja Conferinței pentru Tineret a Uniunii Europene, principalul eveniment de tineret al fiecărei Președinții rotative și cel mai mare eveniment destinat tinerilor din Europa și din afara spațiului european. Dezbaterile au avut loc la Biblioteca Națională a României și au reunit reprezentanți ai ministerelor, ai instituțiilor europene și internaționale din domeniile tineret și piața muncii, precum și reprezentanți ai tinerilor din statele membre ale Uniunii Europene.

În discursul susținut cu această ocazie, Ana Birchall a prezentat mesajul prim-ministrului Viorica Dăncilă, subliniind importanța pe care Guvernul o acordă tinerilor și programelor menite să-i pună în valoare. ”Tinerii sunt viitorul României, resursa strategică a țării. Programul de guvernare pe care îl punem în aplicare acordă un rol fundamental tinerilor, prin măsuri și strategii menite să pună în valoare ambiția, profesionalismul și entuziasmul tinerilor. Am demarat programe care pun în prim-plan tinerii, am alocat resurse astfel încât să asigurăm noilor generații un viitor aici, acasă, în România. Inițiative de succes precum Start-up Nation, programe de integrare a tinerilor pe piața muncii sau Programul de Internship al Guvernului, pentru a da un exemplu drag mie, sunt numai câteva din măsurile care au avut rezultate remarcabile și care au fost receptate favorabil de un număr foarte mare de tineri”, se arată în mesajul transmis de Ana Birchall.

Totodată, Ana Birchall a pledat pentru implicarea mai puternică a tinerilor în toate sferele vieții publice. ”Îmi doresc ca profesionalismul și inițiativa de care atât de mulţi dintre voi daţi dovadă în fiecare zi să vă determine, la un moment dat, atunci când veţi considera voi că este necesar, să fiţi cetăţeni implicaţi, să vă exprimaţi punctele de vedere, să participaţi la procesele de luare a deciziilor. Îmi doresc ca tinerii de valoare și cu inițiativă să se implice tot mai mult în cât mai multe domenii ale vieții publice, dar mai ales în viața politică, în administrația centrală și locală sau în diplomație, acestea fiind domenii în care vocea tinerilor trebuie să se facă mai bine auzită”, a afirmat vicepremierul.

Investiţia în tineri este o investiţie în viitorul nostru. Eu văd un viitor frumos pentru România şi pentru tinerii noştri şi doar împreună putem transforma mai repede acest viitor în realitate. Cu lideri proveniți din tânăra generație, România va fi pe mâini bune!”, a declarat viceprim-ministrul Ana Birchall.