Râul Desnăţui a fost ecologizat la Bârca

0
230

Administraţia Bazinală de Apă Jiu prin  Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj a continuat  acţiunile de igienizare a cursurilor de apă pe râul Jiu,  la Zăval în zona podului, la Bistreţ în zona de protecţie a lacului, pe râul Desnăţui la Bârca. Aici a fost salubrizată zona podului pe care Primăria comunei îl construieşte peste râul Desnăţui.  Acţiunea de salubrizare a fost desfăşurată împreună cu angajaţii primăriei.

Au fost înlăturate resturi vegetale şi deşeuri pentru a se elimina riscurile producerii de inundaţii la primăvară. Gunoiul menajer, de grajd şi de construcţii (asa cum se poate observa din imagini) persistă peste tot:      „Personalul muncitor execută lucrări de defrişare material lemnos, de îndepărtare a obstacolelor din albiile minore, în vederea eliminării pericolului de formare a unor baraje care la eventuale viituri pot genera inundarea zonelor riverane. Totodată cu buldoexcavatoare, saci, manuşi, atutobasculante, împreună cu reprezentanţii primăriilor ridicăm foarte mult gunoi,  locurile transformate în platforme de gunoi de către cetăţeni fiind din ce în ce mai numeroase. Utilajele mecanice din dotare (excavator, buldozer, volă, multifuncţional) sunt pregătite, totodată, şi pentru începerea lucrărilor terasiere şi eventuale intervenţii operative în caz de inundaţii”.

Până în prezent au mai fost desfăşurate de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, la nivelul judeţului, acţiuni de ecologizare în alte două puncte cheie: la Bucovâţ, pe râul Jiu, pârâul Valea Albă şi pârâul Tejacu şi la Podari, tot pe râul Jiu şi pârâul Prodila. Angajaţii S.G.A Dolj au igienizat malurile cursurilor de apă în zonele de confluenţă:  a pârâurilor amintite cu râul Jiu, strângând cantităţi importante de gunoi menajer, de grajd şi de construcţii cu ajutorul unui buldoexcavator, autobasculantă, saci şi manuşi.

De asemenea, acţiunile de salubrizare vor continua şi  în săptămâna viitoare, Luni, 1 aprilie 2019, A.B.A  Jiu prin S.G.A Dolj împreună cu Primăria Bucovăţ desfăşurând o amplă igienizare .