Luxemburg îşi recheamă ambasadorul din Rusia pe fondul atacului de la Salisbury

0
416

Luxemburgul a anunţat astăzi că îşi recheamă ambasadorul din Rusia pentru consultări şi că este de acord cu evaluarea Marii Britanii, conform căreia Moscova ar putea fi responsabilă pentru otrăvirea fostului spion rus cu un agent neurotoxic de uz militar. Luxemburgul nu a expulzat până la momentul actual niciun diplomat rus, însă a reacţionat recent la otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal şi a fiicei acestuia. Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană, Statele Unite şi Australia au expulzat deja diplomaţii ruşi. „Guvernul din Luxemburg condamnă vehement atacul şi este de acord cu evaluarea Marii Britanii, conform căreia Federaţia Rusă ar putea fi responsabilă pentru acest act şi că nu există nicio explicaţie plauzibilă”, a informat Ministerul de Externe printr-un comunicat. „Ministrul de Externe Jean Asselborn a decis să recheme ambasadorul Luxemburgului în Moscova pentru consultări”, s-a mai arătat în comunicatul Ministerului.