Cartierul de locuinţe va fi continuat de ANL

0
453

Cartierul de locuinţe de pe strada „Caracal” nu va mai fi continuat de Primăria Craiova, ci de ANL. Autorităţile au căzut la o înţelegere cu reprezentanţii agenţiei şi au reuşit să îi convingă să preia lucrările abandonate de chinezi. Toate cele 1.819 locuinţe vor fi ridicate din fondurile ANL şi vor fi puse la vânzare prin credit ipotecar.

Înainte de a lansa lucrările în regie proprie, autorităţile au făcut o ultimă încercare de a găsi şi o altă soluţie, decât cea a finanţării din bugetul local, pentru locuinţelor de pe strada „Caracal” şi au adresat o întrebare Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Răspunsul a venit la mijlocul acestei luni şi a fost unul favorabil, reprezentanţii ANL precizând că proiectul imobiliar de la Craiova poate fi continuat de aceştia, dar pe programul de locuinţe private cu credit ipotecar. „Ca răspuns, prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Craiova cu nr. 46370/16.03.2018, Agenţia Naţională pentru Locuinţe precizează faptul că ANL, ca instituţie de interes public ce funcţionează sub autoritatea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, poate dezvolta programe de construcţii de locuinţe proprietate privată prin credit ipotecar”, se arată în răspunsul agenţiei.

Transmiterea terenului, pe ordinea de zi a CLM Craiova

ANL a transmis, totodată, Primăriei Craiova şi lista cu documentele necesare pentru demararea acestui proiect. Un prim pas este predarea terenului pe care sunt ridicate, în diferite stadii, cele 23 de blocuri cu 10 etaje. Autorităţile nu au mai pierdut timpul şi au iniţiat deja proiectul de hotărâre pentru transmiterea către ANL, în folosinţă gratuită, a terenului de 67.5111 de metri pătraţi şi a construcţiilor existente, proiect care se află depus pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local Municipal Craiova. Într-o anexă, este publicat şi modelul contractului între Primăria Craiova, prin reprezentantul său, primarul Mihail Genoiu, şi ANL, prin directorul general, Adrian Cosmin Turcanu, care urmează să fie încheiat imediat după ce proiectul de hotărâre privind transmiterea terenului va fi votat de consilierii municipali.

Primăria se ocupă de utilităţi şi peisagistică

Se precizează că ANL trebuie să elaboreze documentaţia necesară execuţiei locuinţelor şi să obţină autorizaţia de construire şi avizele necesare. Primăriei Craiova îi revine sarcina să se ocupe de documentaţia de urbanism. Construcţia efectivă a blocurilor se va face integral din banii ANL. Autorităţile locale trebuie să asigure, din bugetul local, resursele necesare pentru utilităţi (apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefonie), căi de acces, iluminat public, alei pietonale, spaţii verzi – toate acestea fiind obligatorii până la predarea locuinţelor către beneficiarii de credit. Când vor fi terminate lucrările, ANL are obligaţia să aducă la cunoştinţă, în scris, către CLM Craiova, care termenele de finalizare a locuinţelor, în conformitate cu graficele de execuţie şi care locuinţele recepţionate, la terminarea lucrărilor.

Apartamentele vor fi vândute prin credit ipotecar

Cele 1.819 locuinţe, inclusiv cele 250 de apartamente care trebuie predate MApN-ului până în ianuarie 2020, se vor vinde cumpărătorilor de către ANL, prin credit ipotecar. În ceea ce priveşte terenul pe care sunt construite locuinţele, situaţia a fost reglementată în felul următor: la cumpărarea apartamentului, cumpărătorului i se transmite şi dreptul de folosinţă gratuită, pe toată durata existenţei construcţiei, asupra cotelor indivize din terenul pe care este construit blocul de locuinţe. În cazul în care cumpărătorii doresc să transmită dreptul de proprietate asupra locuinţelor ce se vor construi cu credit ipotecar, prin orice modalitate (vânzare – cumpărare, donaţie, contract de întreţinere etc.), dreptul de folosinţă gratuită asupra cotei părţi indivize se stinge, iar proprietarii vor solicita, obligatoriu, cumpărarea terenului aferent locuinţelor. Preţul de vânzare se va stabili prin expertiză tehnică, întocmită de un expert evaluator autorizat, şi aprobată ulterior de către CLM Craiova.

Doar trei blocuri sunt ridicate la nivel de etaj

În acest moment, este începută construcţia la toate cele 23 de blocuri, strategia dezvoltatorului chinez fiind de a merge cu toate imobilele în acelaşi timp. Cele mai avansate sunt, totuşi, primele cinci blocuri, care sunt dispuse în forma literei „U” şi cu aliniamentul la strada „Caracal”. Dintre acestea, blocurile L21 şi L22 – chiar primele la intrarea în şantier – sunt ridicate până la etajul cinci (din zece). Lipit de acestea, este blocul I1, proiectat la o suprafaţă de 566 de metri pătraţi, care este realizat la nivel de parter şi un etaj. Pe latura dinspre oraş, în acelaşi cvartal, se mai află două blocuri, L11 şi L12, care sunt construite până la nivel de parter. Tot până la parter mai sunt ridicate alte patru blocuri. Cele mai multe, 11 blocuri, sunt la nivel de fundaţii. În aceste construcţii ridicate, conform celor declarate de dezvoltatorul chinez, au fost investite 6 milioane de euro. Pentru terminarea cartierului, firma Shandong Ningjiang îşi plănuise să investească 35 milioane de euro. După abandonul acesteia din lipsă de finanţare, Primăria Craiova plănuise să continue construcţia, pe rând, a blocurilor, iar pentru primele trei a alocat, la începutul acestui an, suma de 9,36 milioane de lei (2 milioane de euro), de la bugetul local.