„Arta Fericirii”

0
364

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” găzduiește astăzi, începând cu ora 17.00, seminarul „Arta Fericirii”, susținut de trainerii echipei Inspire Academy: Mircea Ungureanu și Irina Gruia.

Mircea Ungureanu – antreprenor, trainer și business consultant – are certificări Harvard și MIT și probabil este singurul român certificat de o universitate americană (Berkeley, California University) în Science of Happiness. Studiază fericirea de aproape 5 ani.

Irina Gruia – speaker, psiholog și psihoterapeut – este formator autorizat în mai multe metode și tehnici de acțiune (Psihodrama, Metoda ESPERE, Teatru Playback), NLP Practitioner, fiind absolventă a Facultății de Psihologie Sibiu. Are experiența certificată în gestionarea grupurilor mari, în comunicarea relațională și psihoterapie.

De mici copii ne place gustul dulce, displăcându-ne cel amar. Ne place să ne cuibărim, să fim mângâiați, iar cearta și zgomotele puternice ne sperie. Adorăm jocurile, distracția și grupurile. În fapt, toată viața căutăm și iubim frumosul, atât de mult încât unii dintre noi îl aleg înaintea funcționalului. Omenirea a căutat fericirea încă de la începutul ei, însăși evoluția și progresul omenirii fiind doar căutări ale fericirii. Practic orice act pe care îl face omul, este unul către fericire, pe termen lung sau scurt. Echipa Inspire Academy vă invită la un curs intens care conține povești minunate despre fericire, statistici extrase din sute de formulare și metode prin care putem depăși majoritatea provocărilor care stau în calea fericirii”, Echipa Inspire Academy.

Biroul de Presă

Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman”