Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Dolj organizează astăzi, începând cu ora 9.30, prima ediţie a simpozionului naţional „Exemple de bună practică în prevenirea şi combaterea violenţei din mediul şcolar”.
Simpozionul îşi propune să promoveze exemplele de bună practică în scopul prevenirii şi combaterii violenţei din unităţile şcolare. Pe parcursul evenimentului vor fi prezentate activităţi educative, programe educaţionale sau activităţi şi proiecte de consiliere pe tema prevenirii şi combaterii actelor de violenţă din mediul şcolar. Activitatea este destinată tuturor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi se va desfăşura pe trei secţiuni: „Proiectele şi activităţile de consiliere – exemple de bună practică”; „Proiectele educative şcolare şi extraşcolare – modalităţi de prevenire şi combatere a actelor de violenţă din şcoală” şi „Implicarea comunităţii în prevenirea şi combaterea violenţei din şcoală”.
În derularea acestei acţiuni vor fi implicaţi specialiştii Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Dolj şi reprezentanţii celor 10 centre de resurse şi asistenţă educaţională partenere: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Arad, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Bihor, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Braşov, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Caraş-Severin, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Gorj, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Hunedoara, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Mehedinţi, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Olt, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Sibiu şi Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vâlcea.