Primăria Craiova vrea controale „pe bune” la asociaţii

0
101

Primăria Craiova înăspreşte controlul la asociaţiile de proprietari din Bănie. Ca să nu mai existe nici un dubiu, autorităţile locale vor efectua verificările ca la carte, după un regulament care a fost întocmit recent şi în lipsa căruia se bănuia că se făceau multe blaturi între controlori şi administratorii de asociaţii.

Primăria Craiova

Regulamentul cuprinde reguli noi, atât pentru conducerile asociaţiilor de proprietari, cât şi pentru controalele pe care serviciul de specialitate, aflat din subordinea Primăriei, le va avea în vedere în momentul efectuării controlului. Documentul prevede că, de-acum încolo, fiecare asociaţie de proprietari să fie notificată în scris chiar înainte de efectuarea controlului. Verificările vor fi efectuat de minimum doi angajaţi ai Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari, care vor acţiona fie din oficiu, când se iniţiază o acţiunea de către municipalitate, fie la solicitarea unuia dintre membrii asociaţiei. Conducerea asociaţiei şi salariaţii vor avea obligaţia să pună la dispoziţia organelor de control toată baza de date pe care o deţin, acte financiar-contabile, rapoarte de activitate, registre, extrasul de cont lunar, chitanţiere, documente de plată, deconturi de cheltuieli şi alte documente justificative. Rapoartele de control care vor fi întocmite de reprezentanţii Serviciului vor fi făcute publice în adunările generale ale asociaţiilor, iar reprezentanţii asociaţiei au obligaţia de a îndeplini fiecare dintre măsurile trasate de organele de control.

Cine nu respectă regulamentul plăteşte

Potrivit regulamentului, care urmează să fie supus şi unei dezbateri publice, în cazul în care conducerea asociaţiei se schimbă, vechea conducere are obligaţia să predea succesorilor, pe baza unui proces-verbal, toate documentele şi activele asociaţiei. De asemenea, o noutate o reprezintă şi faptul că noul regulament stipulează şi sancţiuni pentru reprezentanţii asociaţiilor care nu respectă regulile impuse. Amenzile care vor fi date sunt cuprinse între 250 şi 2.500 de lei şi pot fi acordate administratorului, casierului sau contabilului. Printre alte abateri, vor fi sancţionate refuzul de a prezenta actele financiar-contabile la solicitarea controlorilor, neeliberarea actelor solicitate în original sau copie, neîndeplinirea măsurilor dispuse în urma controlului, nepredarea actelor şi activelor comitetului executiv al asociaţiei în situaţia în care, dintr-un motiv sau altul, administratorul, casierul şi contabilul nu mai îndeplinesc aceste funcţii. Potrivit regulamentului, sancţiunile vor fi date de reprezentanţii Serviciului Coordonare Asociaţii de Proprietari, iar plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare vor putea fi făcute la Judecătoria Craiova.