Proiect european la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova

0
1287

Elevii si profesorii Colegiului Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova sunt implicaţi într-un nou proiect de parteneriat strategic, BRIGHT SCHOOLS FOR A BRIGHT AGE, în perioada  septembrie 2020 –  august 2022, cu posibilitatea de prelungire în funcție de situația pandemică. Acesta, care face parte din Erasmus+ KA229, Agrement Number: 2020 – 1 – HU01 – KA229078693_4,  se realizează sub coordonarea unui partener din Ungaria, iar statele partenere sunt : Romania, Macedonia, Turcia, Spania. Grupul de elevi de liceu ai Colegiului National ,,Frații Buzești” colaborează cu profesori de geografie, matematică, informatică, limba engleză, religie, limba română, arte.

 Ca orice proiect de acest fel, acesta are şi scopuri şi obiective. În acest sens, referindu-ne la primul capitol, punctele cuprinse sunt următoarele: încurajarea elevilor să folosească computerele și alte dispozitive tehnologice în procesul de învățare, pentru a crește implicarea lor în învățare și, în consecință, să îmbunătățească rezultatele lor școlare; familiarizarea elevilor cu valorile europene, prin expunerea lor la o multitudine de idei, valori, principii, ca modalitate de a deveni parte  unei “diversitati unite”. În ceea ce priveşte obiectivele, trebuie enumerate: stimularea motivaţei elevilor elevilor  să îi ajute şi să aibă rezultate școlare mai bune (rezultate mai bune la finalul anului școlar pentru cel puțin 40% dintre elevii participanți). Acest lucru previne abandonarea timpurie a școlii și creează un mediu pozitiv unde elevii pot să prospere; să se lucreze asupra abilităților precum ITC, lucrul în echipă, luarea deciziilor, rezolvarea problemelor, flexibilitatea. Aceste competente sunt foarte cerute pe piața muncii, în companii și de către angajatori; să stimuleze curiozitatea elevilor cu privire la alte țări și culturi, să-i ajute să accepte cu ușurință diversitatea (cel puțin 60% dintre elevii participanți); să îmbunătățească abilitățile de comunicare în engleză -100% dintre participanți. Aceasta este o abilitate valoroasă, foarte folositoare pentru scopuri academice și la locurile de muncă; să creeze coeziune între diferențele țărilor europene. Acest lucru poate contribui la construirea unui sentiment autentic de apartenență la Europa.