Întâlnire între conducerile Poliţiilor de Frontieră din România şi Serbia

0
473

La sfârşitul săptămânii trecute, la Timişoara, a avut loc o întâlnire de lucru între conducerea Poliției de Frontieră Române şi cea din Serbia, la care au participat chestorul principal de poliţie Liviu Bute, împuternicit inspector general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră şi locotenet-colonel de poliţie Predrag Matovic – împuternicit adjunct al șefului Direcției Poliției de Frontieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Serbia.

Cu ocazia întrevederii, şefii celor două delegaţii au analizat situația operativă la frontiera româno-sârbă, au dezbătut problemele actuale înregistrate în zona de competenţă, precum şi modalitatea de implementare a acordurilor bilaterale. Referitor la situația operativă înregistrată la frontiera comună, analiza a pus accent pe evoluția fenomenului migraţiei ilegale, prevenirea și combaterea migrației ilegale și infracționalității transfrontaliere la frontiera comună, fiind luate măsuri de întărire a supravegherii prin suplimentarea atât a personalului poliției de frontieră, cât și a tehnicii de supraveghere. În contextul prevenirii și combaterii migrației ilegale, șeful delegației române a propus intensificarea schimbului de date și informații operative în scopul destructurării grupărilor de trafic de migranți, menționând că în acest mod se va reuși o gestionare eficientă a trecerilor ilegale. Partea sârbă a apreciat informările zilnice pe care le primeşte privind grupurile de migranți care se deplasează pe teritoriul Serbiei, în apropierea frontierei, comunicând că aceste grupuri au fost îndepărtate din zona de frontieră, fiind îndrumate către centrele de cazare sau centre pentru solicitanți de azil. Totodată, oficialul sârb a prezentat situația migrației ilegale pe teritoriul Serbiei, specificând că cea mai mare presiune rămâne în continuare la frontiera sudică şi estica a Serbiei, motiv pentru care partea sârbă a solicitat sprijin statelor UE. Ambele delegații au concluzionat că anul 2020 a fost un an diferit în contextul pandemiei cu noul virus SARS-CoV-2, sens în care cele două structuri au fost implicate în activități noi, fără să afecteze principalele atribuții instituționale, și anume prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere. Această vizită se înscrie în programul derulat de Poliţia de Frontieră Română în scopul intensificării relaţiilor de colaborare inter-instituţională internaţională în domeniul frontalier, în vederea asigurării securităţii frontierelor.