L-au găsit şi cu arme, şi cu ţigarete de contrabandă

0
535

 Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Filiaşi, cu sprijinul unei grupe S.A.S. Dolj , au efectuat o percheziție domiciliară la un imobil folosit de un bărbat de 43 de ani,  din comuna Secu, bănuit de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă.

 În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au găsit în imobil o armă artizanală și 6 cartușe, stabilind ulterior că bărbatul nu  este deținător legal de arme de foc. Totodată, au fost identificate 840 țigarete care nu aveau aplicat timbru de marcaj fiind deținute în afara antrepozitului fiscal. Țigaretele, arma și muniția au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de nerespectarea  regimului armelor și al munițiilor și contrabandă.