Federaţia “Solidaritatea Sanitară” va protesta, luni şi marţi, la Parlament

0
483

Federaţia “Solidaritatea Sanitară” va protesta, luni şi marţi, la Parlament, în zilele în care sunt programate dezbaterea şi aprobarea în plen a proiectului de Lege pentru bugetul de stat pe 2021, scopul fiind determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele care conţin modificările ce corespund revendicărilor sindicaliştilor, respectiv creşterea sumelor dedicate sănătăţii şi alocarea banilor necesari pentru respectarea drepturilor lucrătorilor din domeniu.
“Luni, 1 martie, şi marţi, 2 martie 2021, zilele în care în care va fi dezbătut în plen şi aprobat Bugetul, Federaţia ‘Solidaritatea Sanitară’ protestează la porţile Parlamentului, ‘asediind’ parlamentarii cu revendicările lucrătorilor din sănătate. Acţiunile de protest au ca scop determinarea parlamentarilor să adopte amendamentele la Buget care conţin modificările ce corespund revendicărilor noastre, pe primul loc aflându-se creşterea bugetului alocat sănătăţii şi alocarea sumelor necesare pentru respectarea drepturilor legale şi morale ale lucrătorilor din sănătate”, se menţionează într-un comunicat al federaţiei.