Platitudinile enervante ale unui fost ministru al Educaţiei

0
144

Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei, nu s-a săturat de ceea ce a încasat, după atacul imund la adresa marelui Tudor Gheorghe. Inventatorul pixelului albastru stăruie în prostii şi prostioare, debitate cu hărnicie, dorindu-se băgat în continuare în seamă. După ce a încercat replici sălcii pe pagina sa de Facebook şi i s-au inventariat greşelile elementare de ortografie, mai deunăzi a acordat un interviu pentru cotidianul „România Liberă” sub pretextul împlinirii a 9 ani de la promulgarea Legii Educaţiei Naţionale (nr. 1 / 2011). În varianta originară, susţine Daniel Funeriu, fără să sughită, „legea era o simfonie, lăudată de… Comisia Europeană. Acum, e o manea. Nici măcar o manea bună”. Pentru un fin degustător de manele, asta contează. Legea Educaţiei, tot în opinia lui Daniel Funeriu, a fost cea mai profundă reformă morală a României după 1989. Pe care mediocrii şi hoţii au avut interesul să o schimbe. Fiindcă sub o asemenea lege bună, mediocritatea şi hoţia nu erau acceptabile. După acest „preambul”, cam anapoda, cum este şi logica ex-ministrului, se ajunge bineînţeles la scandalul cu Tudor Gheorghe. Şi altă şarjă de inepţii. Nimeni nu îl bănuieşte pe Daniel Funeriu, repetăm fost ministru al Educaţiei, plecat de tânăr din ţară, că a înţeles ceva din mesajul textelor interpretate de marele rapsod. Dacă Tudor Gheorghe poate recita, din zorii zilei, până se lasă înserarea, poeme din Macedonski, Marin Sorescu, Adrian Păunescu sau Simion Felix Marţian şi mulţi alţii, teamă ne este că, Daniel Funeriu trece la flotări pe parchet, la îndemnul de a spune câteva versuri. Dar nu asta e problema. Insolenţa nu ţine loc de cultură. Şi nici fizionomia de intelectual, cu lecturi puţine, care încearcă minciuni bătrâne în desfrâul conformismului sălciu. Mai grav e altceva: un fost ministru al Educaţiei nu ştie că o interjecţie se desparte prin virgulă de un substantiv propriu în vocativ, că o interjecţie compusă („zdranga-zdranga”) se desparte prin cratimă, că intercalatele se despart prin virgule, într-o frază etc. şi îşi elogiază excesiv şi neargumentat Legea Educaţiei, despre care prof. univ. dr. Andrei Marga, fost ministru al Educaţiei, în recenta sa carte „Educaţia Responsabilă – O viziune asupra învăţământului românesc” -2019 spune că „a adus vizibil educaţia într-o înfundătură” şi „eşecurile ultimilor ani sunt proba zdrobitoare, dacă mai era nevoie. Cu trecerea timpului, tot mai mulţi oameni lucizi, văd erori ale legii (pag. 65)”. Învăţământul nu este un ornament al societăţii. Prin aplicarea Legii Educaţiei s-a produs o anestezie a gândirii critice, accentuându-se declinul formării profesionale. Însuşi Klaus Iohannis, în cartea sa „Pas cu pas” (Ed. „Curtea Veche”) menţionează că „în perioada de guvernare CDR (…) am fost aproape de a impune o meritocraţie în sistemul de educaţie în România. Însă a durat prea puţin”. Chiar dacă legea la care face trimitere Daniel Funeriu a avut unele merite, regresul înregistrat din 2012, până azi, a fost nu mai puţin semnificativ. Legea Educaţiei din 2011 a introdus în universităţi sistemul de alegeri pe modelul celor politice şi a făcut ca rectoratul să fie preluat de persoane care nu au fost alese vreodată nici decani sau pro-decani nici şefi de catedră. Şi multe altele. Parti-pris-urile politice ale lui Daniel Funeriu interesează prea puţin, în timp ce aşa-zisa reformă a Educaţiei de care pomeneşte este desfiinţată realmente de Andrei Marga. Un plus de decenţă i-ar fi prins bine. Între „anvergura” lui intelectuală şi valoarea marelui rapsod Tudor Gheorghe, un bun de preţ nu doar al Olteniei, este totuşi o distanţă, şi din păcate imensă. Pentru a adopta legile sale de reformă, Spiru Haret a avut nevoie de trei mandate de ministru pe durata a 10 ani. Asta ar putea fi reţinut. Şi încă un aspect, de-a dreptul supărător: reiterează fără nici o noimă, Daniel Funeriu, o apreciere slută, cum că ţara noastră stă la masă cu Germania, Franţa şi Spania, -ceea ce este adevărat- în loc să facă plecăciuni dictatorilor din Congo şi Coreea de Nord. A mai avut formularea asta. Dacă “sună bine”, nu înseamnă că este şi adevărată. Alfred H. Mosses, fost ambasador al SUA la Bucureşti (1994-1997) în recenta carte “Jurnal de Bucureşti. Drumul României de la întuneric la lumină” (Ed. Art, 2019) spune la pagina 39 cum “iniţiativele personale (…) au atras atenţia Washington-ului, având ca rezultat invitarea la Casa Albă şi cine oficiale de stat, găzduite de către preşedinţii Nixon, Ford şi Carter. Mai mult, Nixon şi Ford au vizitat la rândul lor România”. Şi cu istoria recentă, nu îşi trimiţi gura la plimbare când nu ştii despre ce vorbeşti.