Ambasadorul Marii Britanii – vizită la Școala Româno-Britanică din Craiova

0
550

 Excelența Sa Andrew James Noble, Ambasadorul Marii Britanii în România, s-a aflat, astăzi, la Școala Româno-Britanică din Craiova. Interesat să cunoască elevii și întreaga echipă ce susține activitatea lor și a școlilor asociate din mediul rural, ambasadorul a vizitat școala și a asistat la o parte dintre cursurile aflate în desfășurare. “Excelența Sa și-a exprimat încântarea față de tot ce a aflat și a văzut în școală și nu a plecat înainte de a credita cu susținerea personală echipa ARTI pe drumul său”, ne-a declarat Cristina Catană-Bucă, managerul SRB.

Școala Româno – Britanică din Craiova este un proiect al Asociației Române a Tinerilor cu Inițiativă demarat în anul 2016, care se autofinanțează și care, la rândul său, transmite curriculum și susține două unități de învățământ asociate din mediul rural, din comunele Drăgotești și Valea Stanciului, în cadrul programului-pilot “Stop Analfabetism Drept Moștenire”.