Hai la Târg! Cărţi-mărţişor de la GAUDEAMUS!

0
572

Cărţi pentru toate vârstele şi gusturile, literatură contemporană de ficţiune, memorii şi jurnale, biografii, cărţi de poezie, artă, gastronomie, timp liber, studii academice şi de specialitate în diferite domenii, de la psihologie şi psihanaliză la economie, medicină şi ştiinţe exacte, majoritatea cu preţuri promoţionale, îşi aşteaptă cititorii la sărbătoarea cărţii-mărţişor! Le găsiţi, desigur, la Târgul de Carte GAUDEAMUS, organizat, în perioada 27 februarie – 3 martie, în foaierul Teatrului Naţional „Marin Sorescu”! Deschiderea oficială a celei de-a XII-a ediţii a avut loc, ieri, bun venit urându-le expozanţilor şi publicului reprezentanţii organizatorilor – Radio România şi Radio „Oltenia” Craiova –, ai autorităţilor publice şi ai unor instituţii de cultură locale. Până duminică, Târgul este locul de întâlnire al profesioniştilor cărţii, editorilor, tipografilor, distribuitorilor de carte, librarilor, dar şi al autorilor, criticilor literari şi traducătorilor, invitaţi în cadrul celor peste 30 de evenimente culturale, în principal lansări şi prezentări de cărţi, dar şi dezbateri şi concursuri. Târgul poate fi vizitat zilnic, până sâmbătă, între orele 10.00 şi 18.00, iar duminică – zi în care vor fi decernate Premiile GAUDEAMUS –, de la 10.00 la 14.00, intrarea fiind liberă.

„Sunt toate ingredientele pentru ceea ce se profilează a fi un succes”

„Deschidem al XII-lea eveniment din seria Târgurilor GAUDEAMUS la Craiova şi toate ingredientele pentru ceea ce se profilează a fi un succes după părerea mea sunt: partenerii noştri de la Radio „Oltenia”, autorităţile locale, acest foaier minunat al teatrului, atât de generos şi de cald, pe care nicăieri în ţară nu-l avem – suntem obligaţi, la Cluj-Napoca şi la Timişoara, să organizăm Târgul în pavilioane expoziţionale mobile. Craiova este locul de unde porneşte Caravana GAUDEAMUS, iar dacă aici Târgul merge bine, înseamnă că tot anul va fi presărat cu succese ale expozanţilor, în primul rând, şi ale noastre, ale organizatorilor”, a declarat, ieri, la deschiderea oficială a evenimentului, directorul executiv al Târgului, Vladimir Epstein.

În premieră, Târgul GAUDEAMUS aduce în atenţie o dublă aniversare a legăturii speciale între carte şi radio, care va fi sărbătorită pe durata întregului an: 20 de ani de la prima ediţie a Târgului GAUDEAMUS şi 85 de ani de Radio România, a reamintit, cu acelaşi prilej, Mircea Pospai, redactor-şef al Radio „Oltenia”. „Târgul de aici este, dincolo de vânzarea de carte, suma unor evenimente culturale. Să ai 30-40 de lansări de cărţi, dezbateri, un concurs de lectură, prezenţe ale olimpicilor craioveni este mare lucru!”, a adăugat acesta.

Audiobook-uri cu vocile autorilor şi CD-uri cu muzică clasică

Peste 40 de edituri, agenţii de distribuţie de carte, instituţii culturale şi de învăţământ, la care se adaugă numeroase edituri străine reprezentate de distribuitori de profil sunt prezente cu standuri în foaierul Teatrului Naţional din Craiova. Între cele mai cunoscute se numără Editura „Humanitas” – pe ale cărei rafturi „tronează” volume de Lucian Boia, Neagu Djuvara, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu, Editura Didactică şi Pedagogică – unde găsiţi, spre exemplu, o multitudine de manuale de muzică pentru copii, Grupul Editorial Corint – care vine cu o bogată ofertă de dicţionare în limbi străine, atlase pentru copii şi cărţi pentru adolescenţi, Casa Radio – care vă oferă, între altele, colecţia de poezie (CD şi carte) cu vocile autorilor (Ion Minulescu, Lucian Blaga, Mircea Ivănescu, Ştefan Augustin Doinaş ş.a.) şi colecţia de teatru (I.L. Caragiale, Victor Hugo, Carlo Goldoni ş.a.). De asemenea, iubitorii de muzică au la dispoziţie, în cadrul Târgului, un întreg stand cu CD-uri şi DVD-uri – de la Rossini, Strauss, Stravinsky şi Mascagni la André Rieu, Gary Moore, Ofra Haza, Nana Mouskouri şi Modern Talking.

Semnificativă este oferta de carte pentru copii: de la Editura „Gama” puteţi alege lecturi pentru cei mici în funcţie de vârstă, la preţuri ce pornesc de la 7-8 lei – „Scufiţa Roşie”, „Capra cu trei iezi”, „Pinocchio”, cărţi de colorat „Scooby Doo” ori jocuri şi exerciţii, de la ERC Press v-ar putea tenta jocurile de puzzle sau DVD Enciclopedia, iar de la Editura „Litera” – atât cărţile de poveşti, cât mai ales Marele atlas ilustrat al lumii, Marele atlas ilustrat al exploratorilor (100 lei) şi Atlasul Bibliei (149 lei). Nu e de neglijat nici oferta de carte străină, făcută de Pearson Fischer International (stand care vă întâmpină chiar la intrarea în foaierul TNC), Educational Centre (de la care puteţi alege orice dicţionar aveţi nevoie) ori Centrul de Carte Străină Sitka.

Chilipiruri şi alte oferte tentante: „Curaj, răsfoieşte-mă!”

Dacă sunteţi în căutare de chilipiruri… găsiţi în Târg destule! Editura RAO afişează reduceri de 25%, iar la stand expune spre vânzare, alături de volume de Kafka, Sartre, Camus ori Alex Mihai Stoenescu, pe cele ale lui John Grisham şi căutatele „Stăpânul inelelor” ori „Hobitul”. De la Editura „Nemira” puteţi cumpăra cărţi la 5 lei ori puteţi profita de oferta „2+1 gratis”, între „vedetele” standului numărându-se „Jocurile foamei”, de Suzanne Collins, trilogia „Urzeala tronurilor”, de George R.R. Martin, volume de Rodica Ojog-Braşoveanu ori Arthur C. Clarke. Tentante sunt şi ofertele librărie.net – 50% reducere, Editurii ALL – preţuri în funcţie de numărul de cărţi achiziţionate, din domenii ca ştiinţe umaniste, beletristică şi medicină, şi Editurii ART – cărţi cu 9,99 lei ori 19,99 lei, de la Flaubert la Marin Sorescu şi Mihail Drumeş.

Adevărul Holding aduce în Târgul GAUDEAMUS colecţiile „Marile muzee ale lumii” şi „Pictori de geniu” la 3 lei volumul, „Mari spectacole de operă” (12 lei/volumul), ghidurile de călătorie (6 lei/volumul), ca şi seriile „cartea verde” (5 lei/volumul) şi „cartea roşie” (8 lei/volumul). În fine, Editura „Herald” are nu numai reduceri de la 15 la 35%, ci şi… inspiraţie: deasupra cărţilor stă scris, ademenitor, „Curaj, răsfoieşte-mă!”.

 

Primarul Lia Olguţa Vasilescu: «Mi-a plăcut să constat că în acest Târg sunt foarte multe traduceri din literatura universală. Noi, când eram studenţi, nu am beneficiat de traducerea acestor cărţi, pe multe le-am citit în original, dar cred că este mult mai simplu pentru tânăra generaţie să le citească şi să le înţeleagă în limba maternă. Am văzut cărţi ieftine, deşi foarte valoroase. 9 lei o carte… este cât o cafea la o terasă! Cred că o cafea se poate bea şi cu o carte bună lângă… Din păcate, în ultimii ani nu se mai citeşte foarte mult. Noi am fost o generaţie care ne bucurăm acum că nu am avut prea multe televiziuni la dispoziţie şi internetul, care, la ora actuală, ocupă foarte mult timp tinerei generaţii. Şi, din păcate, această lipsă de timp se vede în faptul că tinerii nu mai citesc foarte multe cărţi. Şi se vede şi din felul în care scriu pe internet… Asemenea evenimente, precum Târgul GAUDEAMUS, sunt foarte importante în viaţa unei cetăţi şi ne dorim să fie o participare cât mai numeroasă din partea craiovenilor».

 

Cristinel Iovan, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Dolj: «Târgul GAUDEAMUS este o posibilitate pentru craioveni de a vedea cele mai bune cărţi care au apărut anul trecut. Mie îmi place foarte mult această denumire de târg. Până la urmă, ea simbolizează un loc, un spaţiu unde oamenii pot să vină să vadă ceva. Ce pot vedea craiovenii la o caravană culturală decât cărţi foarte bune, pot cumpăra în această lună a Mărţişorului o carte pe care să o ofere cadou. Sunt convins că prezenţa atâtor edituri de prestigiu aici reprezintă o invitaţie suficientă pentru craioveni de a vizita acest târg şi de a cumpăra cărţi. Este o invitaţie şi pentru elevi, dar şi pentru părinţi să calce pragul târgului şi să deschidă orizonturile cunoaşterii pentru copiii lor, cărora trebuie să le spună mereu că fără o bază culturală solidă nu vor reuşi în viaţă».

 

Programul zilei:

  • Ora 10.00, Editura „Universitaria” Craiova, foaier etaj – Prima apariţie din colecţia „Repere”, coordonată de prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, rector al Universităţii din Craiova: „Democraţia post-totalitară”, autor Jean-Pierre Le Goff, traducere Diana Dănişor. Invitaţi: asist. univ. dr. Mădălin Ticu, lect. univ. dr. Mădălina Nica.
  • Ora 10.30, Editura „Universitaria” Craiova, foaier etaj – A doua apariţie din colecţia „Repere”: „Statul de drept”, autor Jacques Chevalier, traducere Diana Dănişor. Invitaţi: asist. univ. dr. Mădălin Ticu, lect. univ. dr. Mădălina Nica.
  • Ora 11.00 – 12.00, Radio „Oltenia” Craiova şi Editura „MJM”, foaier etaj – Lansarea volumelor „La masa presei” şi „Ţie, doamna mea”, autor Octavian Dobrişan. Moderator: Nadia Deciu, redactor Radio „Oltenia”. Invitaţi: conf. univ. dr. Gabriel Coşoveanu – preşedintele Filialei Craiova a Uniunii Scriitorilor din România, prof. univ. dr. Ovidiu Ghidirmic –  critic literar, prof. Nicolae Marinescu – directorul revistei culturale „Mozaicul”, Jean Băileşteanu – scriitor şi editor, prof. Florin Stama – jurnalist şi scriitor, lect. univ. dr. Davian Vlad – redactor Radio „Oltenia”, conf. univ. dr. Ioan Dănilă –  Facultatea de Litere a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.
  • Ora 12.00 – 13.00, Editura „Aius”, foaier etaj – Lansarea cărţilor „Ion Caraion. Sfârşitul continuu III” şi „Iubita lui Kirillov” (versuri), autor Aurelian Zisu. Invitaţi: Gabriel Coşoveanu, Liliana Gavrilă şi Petrişor Militaru.
    Moderator: Nicolae Marinescu.
  • Ora 13.00 – 14.00, Editura „Aius”, foaier etaj – Lansarea cărţii „Ch. Laugier, medic şi etnograf ”, autor Adrian Michiduţă. Invitaţi: Iuliana Gheorghe, Amelia Etegan şi Marian Niţă. Moderator: Luiza Mitu.
  • Ora 14.00 – 15.00, Radio „Oltenia” şi Departamentul de limbi romanice şi comunicare – Facultatea de Litere, Universitatea din Craiova, foaier etaj –Lansarea volumelor „Analele Universităţii din Craiova, seria Langues et litteratures romanes”, 2012; Analele Universităţii din Craiova. Seria Comunicare. Media”, 2012; „La formation professionnelle des futurs enseignants de FLE: enjeux et stratégies dans la zone Europe centrale et orientale Actes du Séminaire International Universitaire de Recherche, Craiova, du 9 au 10 juillet”, 2012, autori Daniela Dincă, Camelia Manolescu (éds.). Invitaţi: conf. univ. dr. Cecilia Condei, conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin, conf. univ. dr. Dana Dincă. Moderator: conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin. Transmisiune directă la Radio „Oltenia”.
  • Ora 15.00 – 16.00, Radio „Oltenia” şi Facultatea de Educaţie fizică şi Sport, Universitatea din Craiova, foaier etaj – Emisiune-dezbatere, sub genericul „Cartea susţine sportul, sportul susţine cartea”. Lansarea cărţilor „Inteligenţa motrică şi rolul ei în maximizarea performanţelor sportive”, de lect. univ. dr. Germina Cosma; „Gimnastica”, de prof. univ. dr. Dorina Orţănescu; „Optimizarea condiţiei fizice”, de conf. univ. dr. Costi Nanu. Invitaţi: prof. univ. dr. Marian Dragomir, prof. univ. dr. Dorina Orţănescu, conf. univ. dr. Costi Nanu, lect. univ. dr. Germina Cosma, studenţi. Moderatori: Dan Păsărin, redactor Radio „Oltenia”, şi lect. univ. dr. Germina Cosma.
  • Ora 16.00 – 17.00, Editura „Aius”, foaier etaj – Lansarea cărţii „Monograme. Configurări ale prozei româneşti contemporane”, autor Gabriela Gherghişor. Invitaţi: Gabriel Coşoveanu şi Gabriel Nedelea. Moderator: Petrişor Militaru.
  • Ora 17.00 – 18.00, Editura „Aius”, foaier etaj – Lansarea cărţii „Lucian Blaga şi paradigma gândirii europene”. Invitaţi: Ion Munteanu, Maria Dinu şi Gabriel Nedelea. Moderator: Petrişor Militaru.