Doljeanul care a vrut să-l mituiască pe şeful de Post din Unirea, arestat pentru 29 de zile

0
477

Magistraţii Tribunalului Dolj au dispus, ieri după-amiază, arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a doljeanului care a vrut să-l mituiască pe şeful Postului de Poliţie Unirea. Acesta a încercat să-şi scape nepotul de răspundere penală pentru că a fost deja condamnat cu suspendare tot pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a avea permis.

Marin Pelea, bărbatul care a vrut să-l mituiască pe şeful Postului de Poliţie Unirea ca să-şi scape nepotul de dosar penal, a fost reţinut, marţi seara, pe 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, sub acuzaţia de dare de mită. Asta după ce a fost prins în timp ce-i  dădea 1.600 de lei agentului Cătălin Cică, şeful Postului de Poliţie Unirea, care-i întocmise dosar penal pentru conducere fără permis lui Vasile Ică, nepotul său. Cu banii în mână, bărbatul n-a vrut să recunoască nimic, susţinând sus şi tare că cei 1.600 de lei îi scosese de la bancă pentru că şeful de Post îi ceruse banii cu împrumut. Acest lucru se poate vedea şi pe imaginile înregistrate de anchetatori în timpul flagrantului delict realizat marţi.

Operaţiunea a avut la bază denunţul pe care poliţistul l-a făcut la Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj. Agentul Cătălin Cică a declarat că Pelea insistă să primească bani pentru a-şi scăpa nepotul de dosarul penal întocmit de poliţişti. Insistenţele bărbatului erau întemeiate în condiţiile în care nepotul său este în perioada de supraveghere, pentru că are deja la activ o condamnare la 3 luni de închisoare cu suspendare pe o perioadă de 2 ani şi 3 luni, tot pentru conducere fără permis.

“În fapt, la data de 25.02.2013, agentul de poliţie C. M. C. (n.r.-Cătălin Ciucă) a sesizat S.J.A. Dolj cu privire la faptul că cetăţeanul P. M.  (n.r. -Pelea Marin) i-a oferit suma de 2.000 lei pentru soluţionarea favorabilă a dosarului în care era cercetat I. V. (n.r.- Ică Vasile), acesta aflându-se în suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea, pentru o faptă similară comisă şi constatată anterior. Poliţistul a refuzat categoric această ofertă şi a sesizat de îndată conducerea I.P.J. Dolj şi D.G.A. – S.J.A. Dolj”, se arată în comunicatul dat publicităţii ieri, de Direcţia Generală Anticorupţie.

Marin Pelea a petrecut noaptea în arestul IPJ Dolj, ieri a fost dus din nou la Parchet, unde i s-a prezentat materialul probator, apoi a fost dus la Tribunalul Dolj cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au admis propunerea procurorilor şi i-au emis bărbatului mandat de arestare pentru 29 de zile, astfel că acesta s-a întors în arestul IPJ Dolj.