5,67 milioane de lei, imposibil de recuperat

0
385

 Mai multe mijloace de transport şi chiar debite sunt propuse a fi şterse de către conducerea Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova. Inspectorii financiari susţin că, în urma activităţii derulate, a fost imposibil să fie identificate persoanele fizice care figurau ca debitori în evidenţele fiscale, atât în bazele de date locale şi naţionale, cât şi pe teren, la ultimul domiciliu cunoscut. În ceea ce priveşte maşinile, inspectorii spun că acestea nu figurează ca fiind înregistrate  în baza de date a Serviciului Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Dolj. În lipsa unui domiciliu al proprietarului, ele nu pot fi identificate nici pe teren, mai spun agenţii fiscali. Ca urmare, conducerea Direcţiei de Taxe a întocmit un raport către Primăria Craiova prin care solicită să fie scăzută din structura bugetară suma de 5,74 milioane de lei, care ar fi trebuit să fie colectată din aceste surse.