Crucea Roşie Română a anunţat lansarea aplicaţiei de prim ajutor disponibilă pe telefonul mobil Iphone destinată instruirii în acordarea primului ajutor. Pentru că înţelege importanţa acordării primului ajutor, Crucea Roşie aduce un sprijin fiecăruia dintre noi care, la un moment dat, se poate afla în rolul salvatorului.
Uneori chiar şi salvatorii au nevoie de ajutor, de aceea ghidul oferă toate informaţiile necesare pentru ca gestul tău să facă diferenţa între viaţă şi moarte. “Viaţa ne poartă deseori în contexte neprevăzute, în care este foarte important să acţionam prompt. Într-o situaţie-limită, ce implică riscuri majore, este vital să ştim să acordam primul ajutor corect. Prin lansarea acestei aplicaţii extindem aria de diseminare a informaţiilor, în acest domeniu de tradiţie al Crucii Roşii Române, şi oferim acces larg la tehnicile de acordare a primului ajutor de bază prin intermediul unui suport modern şi accesibil”, a declarat Mihaela Geoană, preşedinte al Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România.
Secţiunea “Urgenţe”, cea mai utilizată
Aplicaţia de prim ajutor are o interfaţă practică şi un meniu care oferă posibilitatea navigării uşoare şi rapide. Cele două secţiuni disponibile “Învaţă” şi “Urgenţe” ghidează utilizatorii către tipul de conţinut solicitat: informaţie care ajută în identificarea problemei, respectiv informaţie ce explică modul de acţiune odată ce problema a fost identificată. Secţiunea „Învaţă” prezintă diverse situaţii care necesită o intervenţie de prim ajutor. Pentru fiecare dintre acestea, aplicaţia contribuie la înţelegerea şi recunoaşterea problemei, iar instrucţiunile explică modul de acţiune. De asemenea, este disponibilă “secţiunea de studiu” despre cei patru paşi esenţiali în acordarea primului ajutor, precum şi opţiunea de apelare la numărul de urgenţă 112 însoţită de indicaţii despre informaţiile esenţiale care trebuie oferite îm momentul solicitării ajutorului medical specializat. Secţiunea „Urgenţe” este poate cea mai importantă, aceasta cuprinzând cele mai frecvente posibile cazuri de accidente şi instrucţiuni pas cu pas menite să ajute efectiv în momentul în care salvatorul oferă primul ajutor într-o situaţie de criză. De asemenea, serviciul de urgenţă 112 poate fi apelat direct din această secţiune.
Înscriere directă la cursurile de prim ajutor
Aplicaţia de prim ajutor este disponibilă doar pentru iPhone, iar pentru fiecare descărcare real,- hypermarket donează 2 euro către Crucea Roşie Română pentru înfiinţarea Punctelor de Prim Ajutor în zonele izolate ale ţării, pentru primele 1.000 de descărcări. În plus, ghidul vă permite înscrierea directă la cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roşie în oraşul dumneavoastră. “În România, numărul utilizatorilor de telefoane smart creşte în fiecare zi. La fel şi numărul aplicaţiilor de tot felul, care fie ne relaxează, ne informează sau pur şi simplu ne ţin conectaţi. Aplicaţia pe care o propune Crucea Roşie însă ne poate salva viaţa sau ne poate învăţa să o salvăm noi pe a cuiva. Un motiv destul de bun pentru a avea această aplicaţie la îndemână în telefonul nostru. real,- România se alătură cu mult entuziasm în acest program, pentru ca este unul de viitor şi pentru ca susţinem proiectele de prim ajutor în general, spune Michel Lamoot, director general real,- România.