Derby în Bănie: Universitatea Craiova – FCSB

0
389

În seara aceasta, de la ora 20.00, pe “Ion Oblemenco”, Universitatea Craiova joacă derby-ul cu FCSB, meci arbitrat de Marcel Bârsan. Alb-albaştrii nu au mai câştigat de 4 meciuri, în timp ce oaspeţii de azi sunt lideri detaşaţi ai ierarhiei. În rarele ocazii în care a învins FCSB, Ştiinţa a abordat strategia contraatacului, altfel fiind expusă şi nu puţine au fost meciurile în care a primit multe goluri de la rivală. Inclusiv în turul acestui sezon, FCSB s-a impus fără probleme cu 3-0, scor stabilit din prima repriză, golurile având la origine erori ale lui Mitriţă. Azi revine în Bănie şi Alex Băluţă, cel care a făcut o alegere inspirată pe plan profesional alegând FCSB, deşi a dezamăgit pe latura sentimentală, refuzând întoarcerea la Universitatea Craiova.

Ivaylo Petev: „Urmează un meci cu liderul, trebuie să câştigăm cu orice preţ, să nu mai facem greşelile de copii pe care le-am făcut în jocul anterior şi în ultimele patru meciuri. Îi respectăm pe FCSB, nu sunt întâmplător pe primul loc. Situaţia noastră nu este cea mai bună, când câştigi eşti în aer, când pierzi eşti sub pământ. Sper să avem două situaţii şi să marcăm două goluri, nu să avem opt ocazii şi să dăm doar un gol. Sper să nu-i dezamăgim pe fani. Este posibil să debuteze şi Anzor Mekvabişvili, Screciu nu va fi pe teren, lipseşte de o lună şi jumătate, poate nici Ivan nu va fi recuperat”.

Elias Charalambous: “Un meci greu cu un adversar dificil, simt jucătorii pregătiți pentru acest meci. Știm că va fi greu și că va trebui să suferim, am sentimentul că în acest moment suntem în formă bună. Craiova are mulți jucători buni, care au jucat la națională, au jucat în străinătate. Au calitate, nu vreau să vorbesc la nivel individual, dar au calitate ca și echipă. O să fie un meci foarte greu pentru noi, va trebui să suferim, dar știu că jucătorii mei vor fi pregătiți pentru meci”

LPF: “Unul dintre cele mai importante meciuri din campionatul curent”

“Arena „Ion Oblemenco” din Craiova va găzdui unul dintre cele mai importante meciuri din campionatul curent, duelul dintre Universitatea Craiova şi FCSB, două echipe care, an de an, luptă pentru locurile fruntaşe.

Bucureştenii au avut un parcurs formidabil pe teren advers în ediţia curentă, palmaresul roş-albaştrilor în deplasare cuprinzând şapte victorii, trei rezultate de egalitate şi doar o înfrângere.

FCSB a marcat în 29 dintre precedentele 30 de partide jucate afară în SuperLiga României, în 15 dintre aceste meciuri reuşind cel puţin câte două goluri.

Din 2014, de la revenirea fotbalului craiovean pe prima scenă, cele două echipe s-au mai întâlnit de 33 de ori în principala competiţie internă, de 22 de ori s-au impus roş-albaştrii, de 6 ori au câştigat oltenii, iar alte 5 partide s-au terminat la egalitate.

Primul meci din intervalul amintit a avut loc pe 2 august 2014, FCSB – Universitatea Craiova 3-1, marcatori Adi Popa, Lucian Sânmărtean, Fernando Varela, respectiv Andrei Ivan.

Cele mai multe goluri s-au marcat pe 29 octombrie 2017, Universitatea Craiova – FCSB 2-5.

Ultimul succes reuşit de alb-albaştri: 18 septembrie 2022, Universitatea Craiova – FCSB 2-1.

Cea mai recentă dispută din campionat: 2 septembrie 2023, FCSB – Universitatea Craiova 3-0, goluri înscrise de Darius Olaru – dublă şi Risto Radunovic.

Partida ar putea oferi şi un duel între jucătorii cu cele mai multe contribuţii onfensive în primele 22 de runde, Alexandru Mitriţă (8 goluri marcate, 7 pase decisive şi două penalty-uri scoase şi transformate de un alt coleg) vs. Florinel Coman (9 goluri marcate, 8 pase decisive).