Dezbatere informativă pe tema energiei nucleare, la Biblioteca Județeană

0
705

Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” și American Corner vă invită astăzi, ora 13.00, în Sala „Marin Sorescu”, la dezbaterea informativă cu tema „Este energia nucleară o energie curată şi sigură  pentru mediu?”. Prezintă dr. ing. Adi-Maria Luminiţa Simoiu – cadru universitar la Facultatea de Chimie din cadrul Universității din Craiova.

Evenimentul face parte din proiectul „Împreună pentru un mediu mai curat”, inițiat de Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în colaborare cu Agenția pentru Protecția Mediului Dolj, din convingerea că „protejarea mediului este una dintre cele mai acute probleme ale civilizaţiei actuale”. De-a lungul timpului, prezentări informative şi de conştientizare au fost susţinute în cadrul proiectului și de specialişti de la Universitatea craioveană și Muzeul Olteniei – Secția de Ştiințele Naturii, acestora adăugându-li-se vizionări de filme cu tematică, vizitarea unor zone protejate, acţiuni de plantări de arbori, de curăţenie, de amenajări de spaţii verzi în curtea unor şcoli.

Dr. ing. chimist, Adi-Maria Luminița Simoiu, expert ONU pe probleme arme chimice, are experiență în cercetarea științifică (a condus proiecte de cercetare, finalizate prin realizarea de instalații chimice productive) și ca dascăl, la Universitatea din Craiova. A participat la conferințe internaționale în țări precum Japonia, USA, Franța, Italia, Norvegia, Spania. A reprezentat Romania ca inspector profil chimie și inginerie chimică în peste 40 țări și ca și coordonator  de misiuni de inspecție, aproape 11 ani, la o Agenție a Națiunilor Unite din Haga (Olanda) – Organizația pentru interzicerea armelor chimice (OPCW), instituție care a primit Premiul Nobel pentru pace în 2013. Are specializări în chimie și inginerie chimică, relații internaționale, comunicare, protecția  populației în caz de incidente chimice, în țări precum Elveția, Olanda, UK, USA, China, Italia.

«Prin mediatizarea evenimentelor din cadrul proiectului „Împreună pentru un mediu mai curat”, ecoul mesajelor pe care le-am lansat în cadrul comunităţii a fost de fiecare dată mult mai larg. Sperăm că de această dată vom trezi o atenţie sporită, fiind vorba de un subiect atât de important pentru fiecare dintre noi. În plus, accidentele nucleare de la Cernobâl şi Fukushima sunt relativ recente…», au adăugat reprezentanții bibliotecii doljene, lansând invitația de a participa la conferință tuturor celor avizați ori interesați în privința proiectului de extindere a Centralei de la Kozlodui cu un nou reactor, evaluării impactului în zonă și a costurilor pentru partea română.