Thomas Tuchel – aventură încheiată la Paris

0
508

În doi ani şi jumătate, aflat pe banca tehnică a PSG, Thomas Tuchel a cunoscut totul. De la umilirea de către echipa B a lui Manchester United, în 2019 în optimile de finală ale Ligii Campionilor, până la finala din vara acestui an a Ligii Campionilor, pierdută în faţa celor de la Bayern Munchen (0-1). A câştigat în schimb toate trofeele din Hexahgon: Liga 1, Cupa Franţei, Cupa Ligii, Trofeul Campionilor. În total vreo 6 trofee. În 127 de meciuri a înregistrat 96 de victorii, 11 remize, 20 de înfrângeri. Statisticienii estimează că a avut un procentaj mai slab decât predecesorul său, Emery Unai (75,6% faţă de 76,3%). Cu toate acestea în Liga 1 parizienii n-au învins pe niciuna din rivale (OM – 0-1; Lyon 0-1; Lille 0-0). Fragilizat de rezultatele echipei în Liga Campionilor, în relaţii reci cu Leonardo, directorul sportiv al clubului, sub contract până în iunie 2021, a fost înştiinţat în ajunul Crăciunului de încheierea colaborării. Succesorul său, Mauricio Pochetino (48 ani) care va veni însoţit de cei doi adjuncţi statornici, spaniolul Jesus Perez şi argentinianul Miguel D”Agostino, a mai antrenat pe Tottenham, Southampton şi Espanyol Barcelona. A fost jucător la PSG şi internaţional argentinian. Picătura care a umplut paharul se pare că a fost un interviu pentru  canalul german „Sport 1” în care s-a arătat uimit de faptul că rezultatele echipei sale n-au fost considerate satisfăcătoare de conducerea clubului. Licenţierea sa va costa clubul parizian circa 7 milioane de euro, cuprinzând şi membri staff-ului. PSG ocupă momentan locul 3 în clasament (35 p), devansată fiind de Lyon şi Lille, ambele cu câte 36 de puncte. Calificată pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor, va întâlni pe FC Barcelona.