Acordul pe Brexit: Amară uşurare

0
948

De când Marea Britanie a părăsit UE la 31 ianuarie 2020, ambele părți au vorbit despre noile norme care vor fi implementate. După luni de negocieri, Regatul Unit și Uniunea Europeană au ajuns la un acord post-Brexit. Acesta conține noi reguli privind modul în care Marea Britanie și UE vor trăi, vor lucra și vor face comerț împreună.

Premierul birtanic Boris Johnson a declarat că acordul este o „afacere bună” pentru „întreaga Europă” – și semnifică „o nouă stabilitate și o nouă certitudine pentru ceea ce a fost uneori o relație agitată și dificilă.”, informează CNN.

Johnson a susținut, de asemenea, că Marea Britanie a realizat un acord comercial „în stil canadian” în valoare de 660 miliarde de lire sterline (893 miliarde de dolari).

Tarife și cote zero la mărfuri

Sfârșitul liberei circulații, ceea ce înseamnă că cetățenii britanici nu vor mai avea dreptul să lucreze, să trăiască, să studieze sau să înceapă o afacere în UE fără viză

Verificările la frontieră se vor aplica între Marea Britanie și statele membre ale UE

Nu va exista o frontieră strictă pe insula Irlanda între Republica Irlanda și Irlanda de Nord

Marea Britanie va putea dezvolta în continuare activitățile de pescuit timp de cel puțin 5 ani și jumătate, vreme în care comunitățile europene de pescuit vor fi protejate

Un angajament comun pentru protejarea mediului, pentru a lupta împotriva schimbărilor climatice și a prețurilor carbonului

Un angajament comun pentru protejarea drepturilor sociale și ale muncii

Păstrarea standardelor privind transparența fiscală

Drepturile pasagerilor și ale lucrătorilor în sectorul transporturilor

Participarea continuă a Regatului Unit la o serie de programe ale UE până în 2027, cum ar fi Horizon Europe, sub rezerva unei contribuții financiare a Regatului Unit.

Președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, a declarat că regulile privind concurența – menite să împiedice o parte să obțină un avantaj nedrept – „vor fi corecte și vor rămâne așa”.

Ea a adăugat că Marea Britanie și UE vor „continua să coopereze în toate domeniile de interes reciproc, inclusiv în lucruri precum schimbările climatice, energia, securitatea și transporturile”. De asemenea, Marea Britanie NU va participa la programul de schimb Erasmus pentru studenți.

Acum că s-a stabilit un acord, liderii UE, Parlamentul European și Guvernul britanic vor trebui să îl aprobe. Textul acordului va fi mai întâi tradus, revizuit și apoi aprobat de toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, ai căror lideri au salutat în mare măsură știrea.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, cetățenii români vor putea călători spre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru șederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pe o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Totuși, cetățenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare.