Şeful OMS: Pandemia de Covid nu va fi ultima

0
10845

Printr-un mesaj video, directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a spus că este timpul să învăţăm lecţii din pandemia de Covid-19, care nu va fi ultima. Şi încercările de îmbunătăţire a sănătăţii umane sunt „condamnate” dacă nu abordăm schimbările climatice şi bunăstarea animalelor. Şeful OMS, fost ministru al Sănătăţii în Ethiopia, consideră de asemenea că este periculos de miop să cheltuieşti bani în neştire când apare o pandemie fără a se lua măsuri pentru prevenirea următoarei. „Istoria ne spune că aceasta nu va fi ultima pandemie şi epidemiile sunt un fapt al vieţii”. Pentru fostul ministru ethiopian al Sănătăţii, criza coronavirusului nu ar fi trebuit să fie o surpriză având în vedere avertismentele repetate. Toate ţările ar trebui să investească în a evita, detecta şi atenua situaţiile de urgenţă de tot felul. Şeful OMS consideră că prin investiţii în sănătatea publică ne putem asigura viitorul copiilor noştri, o lume mai bună, mai rezistentă şi mai durabilă.