O cutie neagră a avionului Tupolev a fost găsită

0
355

10504914Echipele de căutare au găsit una dintre cele două cutii negre ale avionului Tupolev care s-a prăbuşit duminică în Marea Neagră la scurt timp după decolarea de pe aeroportul din Soci, au relatat pentru agenţia TASS surse din cadrul anchetei, potrivit Russia Today.

“Scafandrii au găsit una dintre cutiile negre sub cabina aeronavei. Va fi scoasă din apă în curând”, a indicat sursa citată. Agenţia DPA notează că în cursul căutărilor din ultimele ore au fost găsite încă trei cadavre ale ocupanţilor aeronavei, astfel încât bilanţul victimelor găsite a ajuns la 13. De asemenea, scafandrii mai au recuperat bucăţi din epavă.

La operaţiune iau parte 200 de scafandri şi 45 de ambarcaţiuni, a declarat, pentru Interfax, un purtător de cuvânt al ministerului rus al apărării. La bordul avionului care decolase către Siria se aflau 84 de pasageri şi opt membri ai echipajului, printre pasageri numărându-se şi 64 de membri ai Corului Armatei Roşii – Ansamblul Alexandrov, un simbol al Rusiei, cu peste 1.500 de spectacole în zonele de conflict. Avionul implicat în accident aparţinea Ministerului rus al Apărării şi a fost fabricat în anul 1983.

În prezent, specialiştii încearcă să afle ce s-a întâmplat la bordul aeronavei Tu-154 care s-a prăbuşit lângă Soci. Totodată, un posibil atentat terorist nu este printre ipotezele principale ale catastrofei. Cauzele acesteia ar putea fi mai degrabă starea tehnică a aparatului de zbor sau o eroare de pilotaj, a comunicat ministrul Transporturilor, Maksim Sokolov, citat de RIA Novosti. Identificarea persoanelor decedate va avea loc la Moscova. Avionul Tu-154 al Ministerului Apărării al Rusiei, care ţinea calea spre Siria, s-a prăbuşit duminică dimineaţa în Marea Neagră. Conform datelor departamentului, la bord se aflau 92 de persoane: opt membri ai echipajului şi 84 de pasageri, printre care opt militari, 64 de artişti ai ansamblului Aleksandrov, nouă reprezentanţi ai posturilor TV ruseşti, preşedintele fondului de caritate „Spravedlivaia pomoşci” Elizaveta Glinka, cunoscută ca Doctor Liza, doi demnitari de stat federali. Pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal. Comisia guvernamentală care investighează catastrofa aviatică este condusă de Sokolov. „Scopul activităţii comisiei guvernamentale nu este stabilirea cauzelor care au provocat catastrofa. Însă vreau să menţionez că pentru organizarea activităţii de investigaţie trebuie să înţelegem neapărat ce s-a întâmplat totuşi cu avionul. Din câte cunoaştem la moment, printre ipotezele de bază nu figurează un atentat terorist, de aceea considerăm că printre posibilele cauzele ale catastrofei s-ar putea număra starea tehnică sau eroarea de pilotaj”, a spus Sokolov. Cauzele vor fi stabilite de anchetă, precum şi de comisia tehnică specială a Ministerului Apărării. Sokolov a menţionat că comisia guvernamentală pe care o conduce se ocupă de lichidarea urmărilor catastrofei şi de organizarea contactului cu rudele victimelor.