Un mort şi mai mulţi răniţi în accidente de circulaţie

0
384

Mai multe persoane au ajuns la spital în urma unor accidente de circulaţie petrecute atât în Craiova, cât şi în judeţ, în această mini-vacanţă. Din nefericire, un tânăr de 18 ani şi-a pierdut viaţa duminică dimineaţa, după ce maşina în care se afla s-a izbit de un copac.

Mai multe evenimente rutiere s-au petrecut în aceste zile libere şi, din nefericire, cel mai grav dintre ele s-a soldat cu decesul unui tânăr în vârstă de 18 ani. Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, duminică dimineaţa, în jurul orei 3.30, Dănuţ Stănia, de 20 de ani, din comuna Călăraşi, în timp ce conducea un autoturism Citroen Xara pe DN 54 A, în afara localităţii Călăraşi, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul volanului şi a lovit un copac de pe marginea părţii carosabile. În urma accidentului a rezultat decesul lui Doru Ciocănel, de 18 ani. În plus, conducătorul auto, Dănuţ Stănia, a fost rănit grav, în timp ce Marian Stănia, de 19 ani, fratele şoferului, şi Florin Butaru, de 19 ani, toţi din comuna Călăraşi, pasageri în autoturism, au scăpat cu leziuni uşoare, cu toţii fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

“Conducătorul auto şi pasagerii nu purtau centura de siguranţă, iar pe numele şoferului au fost întocmite acte premergătoare de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, comisar şef Adrian Căpraru.

Un alt accident grav s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, la aproximativ o oră după miezul nopţii, în comuna Ostroveni. Conform poliţiştilor doljeni, Eugen Grigorescu, de 20 de ani, din comuna Sadova, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Golf pe DJ 551 B, prin Ostroveni, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit parţial cu gheaţă, a derapat şi s-a izbit de casa unei localnice. În urma impactului violent, maşina s-a făcut praf pe partea dreaptă, Dania M., de 17 ani, din comuna Călăraşi, pasageră în autoturism, alegându-se cu răni grave, motiv pentru care a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internată sub supraveghere de specialitate.

Şi tot în aceste zile s-a înregistrat şi primul accident pe pasajul suprateran din Craiova, vinovat fiind un conducător auto care băuse prea mult. Conform poliţiştilor Biroului Rutier Craiova, sâmbătă, la ora 2.15, Ştefan Buzdugan, de 28 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Passat, pe Calea Bucureşti din municipiu, pe pasajul suprateran, spre Calea Severinului, din cauza vitezei excesive, a pierdut controlul asupra direcţiei, izbindu-se de un stâlp al reţelei electrice a tramvaiului. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto şi a lui Laurenţiu Chiriţă, de 22 de ani, din Craiova, pasager în autoturism.

“La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto, a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care i-au fost recoltate două probe de sânge, pe numele său fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi vătămare corporală din culpă”, a mai precizat comisar-şef Adrian Căpraru.