Ziua de 1 Decembrie se anunţă friguroasă, dar fără precipitaţii, după cum a precizat Cristina Burada, director al Centrului Meteorologic Regional Craiova, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de astăzi. “De la noapte vor începe precipitaţiile, prima dată ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare, iar mâine vom avea numai ninsori, acestea diminuându-se joi, vineri şi sâmbătă lipsind, poate pe alocuri câteva fulguieli. Vor fi nopţi geroase, sub minus zece grade, peste zi, undeva la zero grade, iar pe 1 decembrie va fi grig, dar nu va ploua “, a spus Cristina Burada.