Iarna vine cu surprize la Călăraşi

0
377

Deşi iarna începe să îşi facă simţită prezenţa – la Călăraşi bătea ieri un vânt tăios şi ploaia începuse să se transforme în lapoviţă – pe două şantiere încă se lucrează. Între Sărata şi Călăraşi, chiar în marginea canalului de irigaţii, se făceau, marţi, săpăturile pentru reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă, unul dintre cele mai importante şi aşteptate proiecte pentru localnici. La doi paşi de primărie, noua clădire a căminului cultural este din ce în ce mai vizibilă, muncitorii finisând acum interioarele.

Vergică Şovăilă

Pe primarul Vergică Şovăilă l-am găsit studiind o paletă de culori şi fiindu-i greu să se decidă cum vor arăta pereţii din interiorul noului cămin cultural. „Nu ştiu ce culoare să aleg pentru că vreau să fie ceva frumos. La exterior ne-am propus să arate ca şi primăria, iar acum trebuie să ne decidem şi pe interior. După cum vedeţi, la acoperiş am păstrat aceeaşi linie, astfel încât să avem un amsamblu arhitectural la final”. Aproape 300 de locuri va fi capacitatea sălii de spectacol a noii clădiri, adică de trei ori peste ce a fost până nu demult. O altă surpriză la care se gândeşte primarul este să-i dea căminului şi un nume pe măsura eforturilor care s-au depus pentru reabilitarea lui. „Avem o fântână care are o istorie aparte şi care poartă numele marii doamne a cântecului popular românesc, Maria Tănase. Ar fi frumos dacă am reuşi să îi punem căminului nostru acest nume”, a adăugat primarul. De altfel, la inaugurarea care va avea loc anul viitor, pe 21 mai când este şi ziua comunei, va fi organizată o mare sărbătoare la care va fi invitat şi Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova.

Spectacolele de la Călăraşi vor fi urmărite de la loje

Deşi este plină de moloz, sala de spectacole a căminului începe să prindă contur. Tavanul a fost mult ridicat şi i s-a dat o formă arcuită. Pe lateralele sălii de festivităţi au fost montate două şiruri de ferestre. Elementul-surpriză îl reprezintă însă lojele care au fost amenajate de o parte şi de alta a încăperii pentru care au fost construite şi scările aferente. „O să fie o clădire cu care o să ne mândrim, atunci când vor veni şi oameni din localitate sau interpreţii. Vor fi condiţii bune pentru toată lumea. Artiştii nu se vor schimba în autocare, le-am făcut cabina lor specială. Am pregătit şi o mică garderobă pentru dansatorii noştri cu 30 de costume populare nou-nouţe”, a prezentat primarul cum va arăta noul cămin. Vechea clădire a fost extinsă cu încă un corp, iar aici a fost amenajată o anexă care va fi destinată artiştilor. În celălalt capăt al căminului va funcţiona o bibliotecă şi tot aici va fi instalată şi o sală pentru calculatoarele care sunt conectate la reţeaua Biblionet. În prezent construcţia este realizată în proporţie de 70%.

A început lucrarea de canalizare şi apă potabilă

O altă lucrare importantă pentru viitorul comunei este şi introducerea reţelei de canalizare şi apă potabilă, un proiect de 4,3 milioane de euro. Lucrarea a fost începută la sfârşitul acestei toamne şi va continua până când condiţiile meteo vor permite acest lucru. Ieri, pe teritoriul dintre satele Sărata şi Călăraşi, acolo unde se găseşte albia canalului de irigaţii, o echipă de muncitori şi mai multe utilaje erau în plină activitate, efectuând săpăturile necesare pentru introducerea primelor conducte de canalizare. Pe aici va trece una dintre conductele de alimentare care vor lega Călăraşiul de localităţile vecine, oraşele Dăbuleni şi Bechet, şi după conectarea lor cea mai mare parte a locuitorilor vor avea acces la două servicii publice esenţiale. În cadrul acestui proiect este prevăzută şi amenajarea unei staţii de pompare, dar şi a uneia de epurare, ultima fiind proiectată pentru a fi construită în apropierea Jieţului.

 

Tone de varză au rămas pe câmp

Când vine vorba de agricultură, localnicii din Călăraşi au două preferinţe: lubeniţele şi varza. Ca şi la pepenii verzi cu care nu au dat lovitura, mulţi rămânând nevânduţi, şi la varză s-a întâmplat la fel. Tone întregi sunt şi acum pe câmp, iar cultivatorii încearcă să salveze ce se mai poate. „Le tăiem de pe sol, stivuim căpăţânile şi le acoperim cu coceni. Dacă le prinde poleiul le îngheaţă din toate părţile şi nu mai poţi să faci nimic cu ele. Ori dacă le adăpostim aşa, chiar dacă e ger mare, rezistă şi poţi să le consumi chiar şi în luna martie”, ne-a declarat un cultivator care îşi ridica producţia de pe sol. Varza se vinde la Călăraşi aproape pe nimic, la preţul de numai 10 bani pe kilogram.

Autorităţile din Călăraşi pregătite pentru o iarnă grea

Viscolul proverbial care se lasă în zilele şi, mai ales în nopţile de iarnă în câmpia Dunării nu va ocoli nici în acest an Călăraşiul. Ieri, spre exemplu, era cod galben de ninsoare în judeţul Dolj şi acest lucru se simţea deja în localitate, unde începuse să cadă lapoviţa. ”Suntem pregătiţi pentru o iarnă grea, cum sunt de altfel toate iernile la noi. Dar suntem dotaţi cu tot ce ne trebuie şi o să facem faţă cu brio”, a declarat primarul Vergică Şovăilă. Deszăpezirea în comună se va face cu forţe proprii, cu autogrederul şi tractorul cu plug pe care primăria le are în dotare. Vor fi curăţate de zăpadă atât drumurile principale, cele care asigură accesul la şcoli, dispensar, biserică, cimitir, apoi şi celelalte uliţe.

Şcolile au căldura asigurată

Toate cele trei şcoli generale şi Liceul Tehnologic „Petre Baniţă” au suficient combustibil solid pentru a trece cu bine peste această iarnă. Potrivit primarului Vergică Şovăilă, fiecare unitate de învăţământ are centrală termică proprie care a fost pusă în funcţiune de îndată ce vremea s-a răcit. „Am făcut aprovizionarea cu lemne şi, din punctul meu de vedere, nu vor avea probleme cu încălzirea până în luna aprilie”, a spus primarul Vergică Şovăilă.

 

Veteranii şi văduvele de război, sărbătoriţi de primar

În anul 1994, când s-a organizat prima dată o sărbătoare dedicată lor, în Călăraşi erau 170 de veterni şi 310 văduve de război. Acum, la aproape 20 de ani de atunci, în comună mai trăiesc şapte veterani şi 25 de văduve pentru care autorităţile continuă să organizeze acest eveniment. „În a treia zi de Crăciun, mergem la ei acasă şi le oferim un mic cadou în semn de recunoştinţă, ei fiind deja prea bătrâni să se deplaseze”, a declarat primarul Vergică Şovăilă, care a trecut pe agendă această sărbătoare şi pentru sfârşitul acestui an.

Localitatea Călăraşi, în haine de sărbătoare

Pe străzile principale ale comunei vor fi aprinse în curând luminiţele de sărbători. Autorităţile tocmai luaseră legătura, ieri, cu reprezentantul firmei care se ocupă cu ornamentele de iarnă şi comandaseră deja beculeţele ornamentale. Atmosfera sărbătorilor de iarnă se simţi în special în şcoli, acolo unde va fi aşteptat, cu cântece şi poezii, Moş Crăciun. Primăria a pregătit pentru fiecare copil câte un cadou, constând în dulciuri şi fructe.

Pregătirile pentru Revelion, în linie dreaptă

Pentru că luna decembrie se apropie şi odată cu ea şi sfârşitul anului, autorităţile din Călăraşi pun la punct detaliile legate de organizarea petrecerii de Revelion. Ca şi în alţi ani, trecerea în noul an va fi întâmpinată în jurul meselor pline care îi vor aştepta pe petrecăreţi în salonul de festivităţi al comunei.

LAURA MOŢÎRLICHE şi RADU ILICEANU