Proiectul “Performer in education” a avut loc şi la Râmnicu – Vâlcea

0
462
Proiectul „Performer in education” finanțat prin Start ONG, lansat de Kaufland România și Asociația “Act for Tomorrow” și este implementat de Asociația “Seven Steps” Vâlcea care, a sustinut luni, 24.10.2022 cel de-al doilea eveniment de tip “Biblioteca Vie” – intitulat atât de sugestiv “Oameni de nota 10”. Un eveniment similar a avut loc săptămâna trecută, la Craiova.
Proiectul  a oferit celor 100 de beneficiari, elevi din județele Dolj și Vâlcea, prin webinariile organizate, șansa de a dobândi tehnici de obținere și menținere a performanței școlare, precum și creșterea stimei de sine, stimularea și promovarea performanțelor, dar și investirea în dezvoltarea personală a unui performer, pentru a deveni în viitor persoane de succes. În cadrul Conferinței ,,Biblioteca Vie Oameni de nota 10″, desfășurată la Biblioteca Judeteană Antim Ivireanul din Valcea  au fost prezenți  50 de elevi de la Scoala Gimnaziala “Take Ionescu ” Râmnicu Valcea si şapte invitaţi, oameni, ce au performat in diverse  domenii, precum: educatie, sport, medicina etc. si care au povestit despre  drumul spre  succes si cum au reusit sa faca față  emotiilor și temerilor. Invitații au fost: Mia Rădoi din domeniul sportului , Diana Glăvan – Domeniul Psihologie,  Paul Cătuşanu – domeniul  Artă și Ştiintă; Silvia Petre Domeniul – ONG , Dr. Ciprian Deaconu –  Domeniul Sănătate; Remus Grigorescu  Domeniul – Cultură și  Ana Maria Udrescu  – Domeniul Educație.