Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește sâmbătă, 29 octombrie, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 18.00, evenimentul „Maratonul autorilor”, eveniment organizat de editurile Pavcon și Cristian PlusArt. La eveniment vor participa invitații: Dan D. Farcaș, Aurel Cărășel, Dodo Niță, Sorin Nină, Victor Martin,Traian Bădulescu, Daniel Botgros, Constantin D. Pavel, Mircea Liviu Goga.
- Scriitorul Dan D. Farcaș vine la Craiova cu reeditarea unei cărți binecunoscute și apreciate de fanii fenomenului OZN. Este o ediție a volumui „De ce tac civilizațiile extraterestre?”, o carte apărută înainte de 1989, care a fost îmbunătățită și completată de autor.
- Profesorul Aurel Cărășel lansează cartea „Lumile lui Harap Alb”, un volum incitant prin demersul de a ne învăța să-l citim altfel pe Ion Creangă. Aurel Cărășel este un autor de literatură SF cunoscut și apreciat, cu zeci de apariții editoriale, cele mai multe în cadrul Editurii Pavcon.
- Dodo Niță, cunoscut mai ales ca exeget al benzii desenate, aduce un volum de povestiri scrise cu aplomb, care au finaluri șocante. Nu toate sunt science-fiction, iar multe dintre ele sunt reeditări.
- Sorin Nină ne propune un roman, care reprezintă cea patra carte pe care o publică din primăvară până acum. Regizor de teatru, film și televiziune, autor de piese de teatru, în acest an și-a descoperit talentul de scriitor SF.
- Cele mai bune creatii literare semnate de Traian Bădulescu, publicate in revistele de profil de-a lungul anilor si premiate la congresele de gen din Romania, sunt adunate în volumul „Secretul emisferei”.
- Constantin D Pavel, autor de literatură SF dar și director al Editurii Pavcon, aduce la Craiova o reeditare: „Extra-terestrul”, o culegere de nuvele si povestiri science-fiction. Scrise între anii 1988 si 2002, lucrările fac dovada unei imaginații bogate, conducându-ne în lumi viitoare sau în situații incredibile.
- Daniel Botgros lansează volumul „Respiră!”. Un roman science-fiction care se desfăşoară aidoma unui film de acțiune, incitant, dur, sumbru şi alert, care pleacă de la premisa că fiinţe din alte lumi, din alte dimensiuni, ni-i aduc înapoi din moarte pe cei dragi.
- Apreciatul scriitor craiovean Victor Martin reeditează romanul „Monede de sticlă”, apărut inițial la o editură din municipiu. Victor Martin nu scrie doar science-fiction, el a devenit şi un foarte cunoscut autor de aforisme, neabandonând nici poezia, eseistica şi critica literară.
- Editura Pavcon mai aduce în cadrul „Maratonului autorilor” și o antologie de proze SF dedicate războiului din Ucraina, dar și ultimul număr din colecția sa de povestiri science fiction.
Editura Cristian PlusArt lansează în cadrul aceluiași eveniment primul volum dintr-o serie de format ingenioas, duplex, conținând doi autori puși față în față.
- Sorin Nină vine cu o poveste absolut inedită, „Reuniunea”, pendulând între fantastic și grotesc, a cărei acțiune se petrece în Parcul Romanescu, iar Mircea Liviu Goga aduce două povestiri reeditate: „Învățătorul” și „Mașina de dor”.
- Tot la Cristian PlusArt, Victor Martin lansează volumul inedit „Ședință cu ursitoarele”, o carte cu momente amuzante și paradoxale la care autorul plusează apelând adesea la genul aforistic .
Biroul de Presă al Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”