Au vrut să ajungă în Grecia pe biciclete

0
445

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat doi cetățeni francezi care au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Republica Bulgaria, pe biciclete, deoarece autorităţile statului vecin nu le-au permis intrarea fiindcă nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

În data de 25.10.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au observat cu aparatura din dotare, în dreptul localității Coroana, în apropierea P.T.F. Vama Veche, pe drumul aferent fâșiei de protecție a frontierei de stat, două persoane ce se deplasau pe biciclete, spre teritoriul statului vecin. Ajunse la linia de demarcaţie, persoanele au început sa transporte mai multe bagaje peste culoarul de frontieră, pe teritoriul Bulgariei. Imediat, un echipaj al poliţiei de frontieră a intervenit şi a condus cele două persoane la sediul punctului de trecere a frontierei, pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că cei doi sunt cetățeni francezi, care au declarat ca au încercat iniţial să ajungă legal Bulgaria, prin P.T.F. Vama Veche, destinaţia finală a călătoriei lor fiind Grecia. Întrucât celor doi nu li s-a permis intrarea de către autoritățile bulgare, deoarece nu îndeplineau condițiile sanitare impuse de statul vecin, respectiv dovada vaccinării și a unui test P.C.R. negativ, aceștia au ales să încerce să treacă fraudulos frontiera de stat, folosindu-se de harțile telefonului mobil. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegala a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.