Lecţia social-democraţilor pentru Iohannis

0
387

Ce a clămpănit Ludovic Orban, în ultimele zile, despre parteneriatul său politic –de acum defunct- cu preşedintele Klaus Iohannis, nu se pune. Şi e stânjenitor. Relaţia dintre fostul lider PNL şi Klaus Iohannis pare iremediabil deteriorată, şi o refacere a acesteia, după toate vorbele deloc calibrate, anapoda aruncate, de Ludovic Orban, se arată iluzorie. Acesta din urmă invocă o decizie a Biroului Politic Naţional, prin care se interzice orice colaborare cu PSD, or tentativele de dialog firesc, aproape imperativ, în astfel de momente de criză prelungită, a senatorului Nicolae Ciucă, desemnat să formeze un eventual guvern, cu PSD, încalcă aşadar o decizie statutară a partidului, e drept luată pe „mandatul Orban”, cu care acesta se mândreşte. Fostul lider al liberalilor nu mai are picioarele pe pământ, de multă vreme, dacă le-a avut vreodată, şi nu departe de el se situază Florin Cîţu, premierul demis, alt gânditor liberal, care se topeşte ca ceara la flacăra lumânării, de grijile ţării în plină pandemie şi prelungită criză politică. S-a întâmplat însă ceva cu izul său moralizator sau pe aproape, dacă ne mai arde de aşa ceva, în plenul Birourilor Permanente Reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, unde grupul parlamentar AUR a solicitat apobarea convocării unei şedinţe de plen reunit în vederea adoptării unei hotărâri a Parlamentului României cu privire la demararea procedurilor legale de verificare a averii preşedintelui Klaus Iohannis. Şi s-a votat astfel: USR şi AUR, contaminate de rumoare agitatorică, „pentru” includerea pe ordinea de zi, PNL şi UDMR „împotrivă”, iar PSD s-a abţinut. Un vot „pentru” al PSD ar fi făcut ca averea preşedintelui, în virtutea Legii 115/1996, să fi ajuns în dezbatere parlamentară, în perioada imediată. Prilej de confruntare teribilă. Verificarea averii unui demnitar înseamnă, ab-initio, suspiciuni temeinice faţă de modalităţile în care averea respectivă a fost dobândită. S-au emis tot felul de ipoteze, vizând votul social-democraţilor, ocultându-se premeditat tocmai faptul că „ai lui Marcel Ciolacu” n-au găsit oportun să cauţioneze o manevră politică, deloc oportună, într-un asemenea moment, şi pe de altă parte să dovedească totuşi că există grade ale răului, trepte distincte ale indigenţei. La noi, rigorile de acest tip nu par să conteze. Există pentru Klaus Iohannis, cu alte cuvinte, unii răi, foarte răi, şi unii răi bunicei, ba chiar cumsecade. Klaus Iohannis nu se află deloc într-o postură confortabilă, devenind de la o vreme ţinta unei campanii violente de presă, similară celei cu care a fost „agrementat” Liviu Dragnea. Asasinat moral. „Duşmanii” preşedintelui, de dată recentă, nu mai sunt social-democraţii repudiaţi, vreme îndelungată, deveniţi demoni minori, ci exact aceia cu care cultiva vodevilul de succes, useriştii –de centru-dreapta-, din apropiere mârâind şi Ludovic Orban şi anturajul acestuia. Ce unitate în cuget şi simţiri, între AUR şi USR! Lui Klaus Iohannis i s-a arătat, cum se spune, pisica, în timp ce Nicolae Ciucă, desemnat să formeze o majoritate parlamentară, e lucrat la vedere chiar de Florin Cîţu, care s-ar autopropune iar premier, ca să continue şirul împrumuturilor tot mai mari, pentru a peteci bugetul, pe un fond de sărăcie galopantă, determinată de criza energetică, pandemie şi devalorizarea monedei. Cu un mandat flexibil, pentru negocierile cu PSD şi USR, senatorul de Dolj, Nicolae Ciucă, are mână liberă să negocieze, excluzând varianta de a-şi depune mandatul. Printr-o strategie bine cumpănită, „ai lui Ciolacu” au mutat inspirat pe tabla de şah a politicii autohtone, probând indubitabil că sunt mai umani, fac empatie şi au mai mult caracter decât erau bănuiţi. Dar ce mai înseamnă caracterul în politică, dacă a însemnat vreodată ceva?