Consilierii municipali ciupesc şi ei, cât pot şi cât le dă dreptul legea, din marele tort care este bugetul Craiovei. De ieri, indemnizaţiile acestora au crescut la 10% din salariul primarului, ceea ce înseamnă dublu faţă de cât primeau până acum. În plus, aleşii locali s-au pus la adăpost şi pentru zilele când mai trag chiulul şi se prezintă doar la o singură şedinţă. Tot în acelaşi plen, şi membrii consiliului de administraţie al RAADPFL Craiova au primit un supliment de câte şase indemnizaţii pe an.
Consilierii municipali şi-au votat singuri majorarea indemnizaţiilor de şedinţă. Pornind de la o modificare legislativă, aceştia beneficiază acum de o indemnizaţie lunară de 10% din salariul primarului, respectiv 1.300 de lei, dublu faţă de cât primeau până acum. Fiind vorba de un ban în plus la buzunarul propriu, nimeni n-a avut de comentat. Discuţiile care s-au purtat, în schimb, pe marginea condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească aleşii pentru a primi banii respectivi. În varianta propusă de executiv, se spunea că, pentru a beneficia de o indemnizaţie de 10%, consilierii erau obligaţi să participe la o şedinţă de consiliu, ordinară sau extraordinară, şi la o şedinţă de comisii. Ieri, în plen, s-a venit cu un amendament prin care s-a propus ca alesul local să aibă dreptul să vină şi la o singură şedinţă, indiferent care ar fi aceasta, caz în care să primească o indemnizaţie de 5%.
„Dacă participi la una, nu este egal cu zero”
Amenadamentul a fost prezentat de consilierul PSD, Bianca Predescu. După ce a precizat că propunerea a fost susţinută şi votată în unanimitate de aleşii locali din comisia juridică a CLM Craiova, a urmat o expunere amănunţită de motive: „Dacă un consilier se prezintă la toate şedinţele, e ok. Dacă se prezintă la o şedinţă de consiliu şi una de comisie va beneficia de cuantumul de 10% din indemnizaţia lunară a primarului, dar dacă se prezenta numai la una dintre ele, el nu primea nimic. Această situaţie nu era prevăzută în proiectul de hotărâre şi atunci am cerut, în cadrul comisiei juridice, să ne lămurim care este raţiunea legii. Legiuitorul vorbeşte despre indemnizaţia de şedinţă, fără să distingă între acestea. Și atunci eu am propus acest aliniat 2, cu situaţia avută în vedere: dacă participi la o şedinţă de consiliu sau o şedinţă de comisie ai dreptul la o indemnizaţie, dar pe jumătate, pentru că maximum îl poţi primi numai dacă participi la ambele. Dacă participi la una nu este egal cu zero, pentru că tu, totuşi, ţi-ai exercitat calitatea şi ai participat la o şedinţă”, a arătat consilierul municipal.
Executivul Primăriei şi-a însuşit amendamentul
Explicaţiile de analiză l-au pus în dificultate pe primarul Craiovei, Mihail Genoiu. Când i s-a dat cuvântul, acesta a comentat că expunerea de motive a fost „atât de laborioasă, încât am pierdut esenţa”. Bianca Predescu a fost nevoită să revină cu câteva precizări pe scurt, precizări care au fost rezumate apoi, încă o dată, şi de edilul-şef al Craiovei. „Să răspundă domnul secretar dacă este de acord cu amendamentul din punct de vedere tehnic”, a cerut Genoiu. Secretarul municipiul Craiova, Ovidiu Mischianu, a anunţat că amendamentul privind participarea la doar o şedinţă întruneşte condiţia de legalitate şi a propus consilierilor să voteze proiectul, cu propunerea inclusă. Deşi existau toate şansele ca proiectul să treacă fluierând la vot, cu unanimitate, s-a înregistrat şi o surpriză. Aşa cum era firesc, fiind vorba de beneficiul comun, toţi consilierii şi-au dat mâna şi au votat „pentru”. Un consilier municipal, Dumitru Mănescu din partea ALDE, a făcut notă discordantă cu consiliul, votând împotriva acestui proiect. Nu se cunoaşte care a fost raţiunea acestui gest, dacă a fost nemulţumit de faptul că se consumă bani de la bugetul local sau, din contră, i s-a părut prea mic cuantumul de 10% al indemnizaţiei.
Șase indemnizaţii în plus şi în buzunarele membrilor CA ai RAADPFL
După ce şi-au votat indemnizaţiile mărite, consilierii şi-au reintrat imediat în rolul de apărători ai bugetului public. Întâmplarea a făcut ca, pe ordinea de zi de ieri, să se afle un proiect de hotărâre prin care s-a propus acordarea a şase indemnizaţii pentru membrii Consiliului de Administraţie al RAADPFL Craiova, pentru ducerea la îndeplinire a unor noi indicatori de performanţă. Consilierii opoziţiei au criticat acest proiect şi au cerut retragerea lui de pe ordinea de zi. „Poate aceste şase indemnizaţii nu reprezintă o sumă mare, dar cu banii aceştia putem face multe, pentru că şi sărăcia şi bogăţia se fac cu puţin. Cu banii ăştia putem să angajăm un inginer pe probleme de management de trafic, fiindcă ştim cu toţii cum se circulă în Craiova. În consecinţă, eu v-aş solicita chiar să retrageţi de pe ordinea de zi acest punct, noi nu putem să votăm aşa ceva”, a propus liberalul Marian Vasile, care a reamintit că membrii CA ai RAADPFL Craiova primesc deja o indemnizaţie de 2.300 de lei.
Mărire în varianta …minimă!
De această dată, reprezentanţii Primăriei Craiova au venit cu explicaţiile de rigoare, informând sec consiliul că această „indemnizaţie variabilă” pentru membrii CA ai RAADPFL Craiova este o obligaţie legală, care este prevăzută în OUG 109/2011 privind guvernanta corporativă şi că putea să se meargă cu acordarea sa până la 12 indemnizaţii brute. „Noi le acordă minimum, respectiv şase indemnizaţii brute, în funcţie de îndeplinirea indicatorilor de performanţă. Dacă şi-au îndeplinit sau nu aceşti indicatori de performanţă, dumneavoastră, ca şi consiliu local, veţi constata acest lucru şi veţi aproba în consecinţă”, a precizat Alin Glăvan, şef Servicii Publice din cadrul Primăriei Craiova. Cu aceste precizări, proiectul de hotărâre a fost votat de consilierii PSD şi un consilier ALDE, în tabăra celor care au votat „împotrivă” plasându-se cinci consilieri ai PNL şi acelaşi consilier al ALDE, Dumitru Mănescu.