Dolj: Băut şi cu permisul suspendat, a intrat cu maşina în gard

0
390
Conform IPJ Dolj, în data de 26 octombrie 2017, în jurul orei o145,  Iulian A., de 49 de ani, din comuna Ghindeni, judeţul Dolj, fără ocupaţie, a condus un autoturism  pe DJ 652 în comuna Coşoveni, judeţul Dolj, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un gard din beton al unui imobil, rezultând vătămarea corporală uşoară a acestuia. Întrucât bărbatul emana miros de alcool şi a refuzat să fie testat cu aparatul alcotest, a fost transportat la Spitalul de Urgenţă nr. 1 Craiova, unde a acceptat să-i fie prelevate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, din verificările efectuate de poliţişti în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a constatat că acesta figurează cu permisul de conducere reţinut, în urma săvârşirii, la data de 7 septembrie 2016, a infracţiunii de refuz de recoltare sau prelevare de probe biologiceAccidentul nu s-a produs din cauza factorului ,,drum, iar conducătorul auto nu purta centura de siguranţă. În cauză poliţiştii rutieri efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat.