„Cadet pentru o zi”, la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova

0
644

În zilele de 27 şi 28 octombrie 2017, Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu (CNMTV)” din Craiova va fi gazdă, în premieră, a evenimentului „Cadet pentru o zi”. În cadrul acestei acţiuni, 20 de elevi, din clasa a VIII-a, şi două cadre didactice de la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, copiii fiind selecţionaţi pe bază de voluntariat, se vor familiariza cu sprijinul „pandurilor” (elevii , aşa cum sunt denumiţi, ai CNMTV), cu programul şi activităţile desfăşurate într-o instituţie militară de învăţământ. Programul cuprinde, între altele, raportul de dimineaţă, prezentări de tehnică specifică, instrucţie şi exerciţii practice desfăşurate pe module şi ateliere, concursuri, iar, la final, tot efortul voluntarilor va fi răsplătit în cadrul unei festivităţi de premiere. „Cadet pentru o zi” îşi propune să realizeze scimburi de experienţă între instituţii militare şi civile de învăţământ, contribuind la extinderea celor mai bune modele şi practici didactice, la valorificarea valenţelor formativ – educative ale interacţiunii elevilor din diferite instituţii de învăţământ , în sprijinul conturării opţiunilor profesionale ale acestora, aşa cum a precizat  Ioana Cristina Lădaru, responsabil Informare şi Relaţii Publice, în cadrul CNMTV.