Vicepreşedintele Comitetului Guangdong, în vizită în Dolj

0
331

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, s-a întâlnit, ieri, cu o delegaţie condusă de vicepreşedintele Adunării Consultative Politice – Comitetului Guangdong, Xu Shangwu, prilej cu care s-a vorbit despre întărirea relaţiilor între provincia chineză şi judeţul Dolj. Cu acest ocazie, seful administraţiei publice judeţene, Ion Prioteasa, a făcut o scurtă prezentare a judeţului arătând totodată interesul pentru investiţiile chineze care s-ar putea dezvolta în Craiova şi judeţul Dolj. “În urmă cu câteva luni am semnat cu provincia Guangdong un protocol de înfrăţire. Este unul dintre primele protocoale care s-au semnat în România şi care se referă la schimburile şi investiţiile pe care le putem dezvolta între judeţul Dolj şi provincia Guangdong. De-a lungul timpului, am avut mai multe întâlniri cu delegaţii din China, rezultatele materializându-se într-un protocol semnat de Universitatea din Craiova şi o universitate din provincia Guangdong, precum şi în aducerea unei profesoare din China care le va preda elevilor de la Colegiul Naţional «Elena Cuza» limba şi civilizaţia chineză. Probabil că în viitor această profesoară va ajunge şi în Parcul Industrial din Craiova pentru a le preda limba chineză oamenilor de afaceri de acolo.  De asemenea, le-am vorbit şi de interesul companiei China Electric Equipment Group, unul dintre liderii din domeniul energiei pe piaţa mondială, pentru a investi aproximativ 75 de milioane de euro într-un proiect fotovoltaic la Segarcea. Suntem foarte interesaţi de aceste schimburi, în special de cele economice, pe care le avem cu China. Guangdong este între primele provincii din China din punct de vedere economic. Este normal ca o asemenea delegaţie s-o primim cu tot fastul pentru că un vicepreşedinte al Adunării Consultative Politice al Comitetului Guangdong, cel care a condus această delegaţie chineză, are rang ce aproape echivalează cu al unui vice-premier de stat” a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

“A rămas stabilit să dezvoltăm schimburile dintre judeţul Dolj şi provincia Guangdong”

Şeful administraţiei publice judeţene a mai spus că în urma întâlnirii a rămas stabilit să se dezvolte schimburile între judeţul Dolj şi regiunea Guangdong. “În cadrul întâlnirii, am reiterat interesul nostru pentru firmele din China care îşi doresc să vină în Craiova şi în Dolj şi le-am spus de atenţia cu care privim toate investiţiile care se fac aici şi de sprijinul pe care autorităţile române îl pot oferi. A rămas stabilit să dezvoltăm aceste schimburi dintre judeţul Dolj şi provincia Guangdong. Am fost invitat de mai multe ori în China, unde probabil voi ajunge în primăvara acestui an. Ne dorim foarte mult ca ţara care la ora actuală dispune de cei mai mulţi bani lichizi din lume să poată să facă investiţii de substanţă în România. Ne gândim chiar la un drum expres sau poate la o altă investiţie mare care să poată fi făcută în judeţul Dolj, dar bineînţeles şi cu implicare guvernamentală”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

La întâlnirea care a avut loc în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Dolj au mai participat vicepreşedintele Cristinel Iovan, directorul Direcţiei de Afaceri Europene, Ileana Măjină, şi directorul Parcului Industrial Marin Nicoli.