Lansare de carte la Biblioteca Județeană

0
366

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” va găzdui mâine, 28 septembrie 2018, lansarea volumelor „Istoria literaturii române la începutul secolului al XXI-lea” (vol. II) și „Scriitori olteni contemporani” (vol. II), autor Mihai Marcu. Evenimentul, care va fi moderat de scriitorul Dan Lupescu, va avea loc în sala „Academician Dinu C. Giurescu”, începând cu ora 17.00, în prezența invitaților Cezar Avram, Ion Munteanu, Dinică Ciobotea, Ion Dascălu și Mihai Duțescu. Cele două volume care vor fi lansate vineri conțin 120 de biografii ale unor scriitori. Mihai Marcu s-a născut în Craiova, la data de 21.02.1948, și este absolvent al Facultății de Litere din Iași. A publicat peste 30 de volume istorii literare, romane istorice, romane de dragoste etc. Coordonează un săptămânal și 4 reviste, precum și un cenaclu literar-artistic.