USL restabileşte normalitatea

0
368

Camera Deputaţilor a adoptat marţi modificarea Ordonanţei prin care Guvernul PDL scăzuse indemnizaţia pentru creşterea copilului la 75 la sută din media veniturilor nete ale persoanei şi prin care lega acordarea acesteia de obligativitatea plăţii impozitelor locale. Deputaţii USL au propus şi apoi au votat stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copiilor la 85 la sută din media veniturilor nete ale persoanei. S-a stabilit o perioadă de graţie de 60 de zile pentru cei care nu şi-au achitat impozitele locale aferente anului precedent, timp în care pot achita această datorie şi astfel se poate evita suspendarea plăţii indemnizaţiei. Deputatul liberal, Ionuţ Stroe, a comentat, ieri, într-o conferinţă de presă votul pe această lege, şi a mai anunţat şi faptul că pentru USL şi Guvernul Ponta construirea de locuinţe este o prioritate.  

Ionuţ Stroe

Liberalul Ionuţ Stroe spune că legea votată de Parlamentul României aduce noutăţi: “O altă veste bună este eliminarea limitării la trei naşteri a situaţiilor pentru care se acordă concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copiilor. O altă modificare pe care am obţinut-o a fost acordarea sumei suplimentare de 600 de lei, pe perioada suprapunerii cazurilor în care persoana se află cu un copil în perioada de concediu şi indemnizaţie în baza OUG nr. 148/2005 şi fie naşte, fie adoptă, fie ia în plasament sau tutelă un copil, în baza OUG nr. 111/2010. Reuşim astfel să restabilim dreptatea într-o situaţie în care PDL a creat dezechilibru în perioada în care se afla la guvernare. Atunci, asistam perplecşi cum guvernarea PDL ajunsese să ţintească inclusiv bebeluşii şi mamelor acestora pentru a face rost de mai mulţi bani destinaţi clientelei politice. Acum, iată, putem să restabilim normalitatea. Vă garantez însă că acesta este doar un prim pas pe care îl facem, urmând ca politicile USL să se concentreze şi mai mult pe promovarea şi susţinerea familiei, pe măsură ce economia ţării va creşte”.

«În Craiova sunt în acest moment doar 440 de unităţi locative construite prin ANL»

Una dintre cele mai mari probleme ale Uniunii Europenedar şi ale României este legată de lipsa locuinţelor pentru tineri, sau, altfel spus, a celor care rămân în număr din ce în ce mai mare să locuiască în casele părinteşti întrucât nu îşi permit să locuiască singuri, nici măcar atunci când îşi întemeiază familii. “Este de prisos să adaug faptul că România se confruntă din ce în ce mai mult cu această problemă. În acest context, nu pot decât să salut iniţiativa Consiliului Local Craiova de a reglementa maniera în care familiile tinere ce au închiriat locuinţe ANL vor putea achiziţiona acele locuinţe. Este un prim pas bun pentru normalizarea situaţiei. Mâine (astăzi n.r.), consilierii locali sunt chemaţi să voteze un proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de vânzare a locuinţelor construite prin Agenţia  Naţională pentru Locuinţe, precum şi a locuinţelor proprietate privată a municipiului Craiova. Vă reamintesc faptul că în Craiova sunt în acest moment doar 440 de unităţi locative construite prin ANL, care se află în proprietatea privată a statului şi în administrarea Consiliului Local. Citind proiectul de regulament am constatat că au fost înregistrate numai 45 de cereri în sensul cumpărării locuinţelor ANL. Îmi exprim speranţa că numărul cererilor va creşte, odată ce va fi stabilită procedura privind vânzarea locuinţelor”, a mai spus Ionuţ Stroe. Deputatul este de părere că iniţiativa Consiliului Local Craiova nu rezolvă problema de fond, de aceea este nevoie ca tinerii să fie sprijiniţi prin crearea unui cadru legislativ corespunzător, pentru a-şi permite să achiziţioneze sau să închirieze o locuinţă.