Părinţii copiilor nu mai trebuie să-şi treacă profesia şi ocupaţia în actele cerute de unităţile de învăţământ

0
899
Profesorii diriginți și învățătorii nu-i vor mai întreba pe părinții elevilor unde lucrează, ce funcție au sau ce meserie, se arată în informarea nr. 128RS/26.08.2021 trimisă de Ministerul Educației către inspectoratele școlare și directorii școlilor, obținută de Edupedu.ro.

Concret, ministerul anunță că „începând cu anul școlar 2021 – 2022, profesorii diriginți și învățătorii nu vor solicita, colecta și prelucra informații cu privire la locul de muncă, ocupația sau profesia părinților/reprezentanților legali ai elevilor”, potrivit documentului respectiv. Cei doi secretari de stat care semnează actul, Radu Szekely și Sorin Ion, precizează în informare că „respectând prevederile GDPR și prevederile Legii nr 180 din 18 iulie 2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului UE, în fila corespunzătoare a catalogului școlar, vor rămâne necompletate rubricile dedicate locului de muncă al părinților, dacă aceste rubrici sunt prevăzute.

AdvertisementAceastă solicitare vine în sprijinul asigurări echității și egalității de șanse, indiferent de contextul social și de statutul socio-economic al familiei”, precizează documentul.

„Până la actualizarea actelor de studiu, profesorii diriginți și învățători vor completa doar rubricile referitoare la adresa și numărul de contact al părinților reprezentanților legali ai elevilor”, încheie informarea.

Precizarea vine în condițiile în care cataloagele școlare conțin o filă în care profesorii erau nevoiți să completeze, pe lângă datele de contact ale părinților, și profesia și ocupația acestora.

FOTO: INQUAMPhotos/Octav Ganea