Ministerul Sănătăţii: Aviz epidemiologic şi adeverinţă medicală, la înscrierea copiilor în noul an şcolar

0
586

O adeverinţă medicală cu date privind suferinţe patologice ale copilului şi un aviz epidemiologic prin care se atestă dacă acesta are semne de boală transmisibilă sunt necesare pentru înscrierea în fiecare an şcolar, atât la şcoală, cât şi la grădiniţă, potrivit unui proiect în dezbatere publică. Prevederile sunt cuprinse într-un proiect de ordin comun al ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii.

“Am elaborat un ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei pentru a prezenta explicit condiţiile medicale necesare înscrierii copiilor în unităţile de învăţământ, la începutul anului şcolar. Începând din anul şcolar 2015-2016, elevii vor prezenta un aviz epidemiologic semnat de medic prin care se atestă faptul că respectivul copil sau elev are sau nu are semne şi simptome sugestive de boală transmisibilă”, a declarat agenţiei Mediafax, Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Potrivit proiectului Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, documentele medicale necesare la înscrierea / frecventarea fiecărui an de învăţământ / terminarea unui ciclu de învăţământ sunt: adeverinţă medicală şi aviz epidemiologic. Adeverinţa medicală cuprinde date privind suferinţe patologice ale copilului care urmează să intre sau să reintre în colectivitate, printre care astm, otită, maladii congenitale de cord, probleme de învăţare /dezvoltare, diabet zaharat, leziuni ostoarticulare, convulsii, tulburări de vorbire, auz, vedere, tuberculoză. De asemenea, vor fi trecute în adeverinţă informaţii privind alergii la medicamente, alimente sau altele, pe care le-ar putea avea copilul, şi ce medicamente sau vaccinuri a efectuat. Totodată elevul va fi supus unui examen fizic, în care îi vor fi evaluate înălţimea, greutatea, indicele de masă corporală şi presiunea arterială (pentru copii peste trei ani).

Documentele medicale se eliberează de medicul de familie sau de medicul colectivităţii de la care provine copilul. Pentru anul 2015, documentele medicale necesare pentru înscrierea/ frecventarea fiecărui an de învăţământ al preşcolarilor şi elevilor vor fi depuse la sediul unităţilor de învăţământ până la data de 1 octombrie 2015.

În cazul în care medicul de familie consideră necesară realizarea unor analize, precum exudatul faringian sau coprocultură, întrucât suspectează o anumită boală, acesta va trimite copilul să facă analizele bacteorologice, după care va putea elibera avizul medical pentru intrarea în colectivitate, potrivit secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc. El arăta că dintr-un vechi obicei, care datează de mulţi ani în urmă, multe unităţi de învăţământ mai solicită, obligatoriu, prezentarea acestor analize bacteriologice, însă ele nu sunt obligatorii pentru înscriere.