Înșelăciunile prin „metoda accidentul” revin

0
341

În ultimele două săptămâni, la nivelul județului Dolj au fost semnalate patru tentative de înșelăciuni prin telefon, folosindu-se „metoda accidentul”. Polițiștii doljeni insistă ca persoanele care au suspiciuni atunci când sunt sunate să nu depună bani în conturile unor persoane pe care nu le cunosc și să anunțe imediat Poliția.

Chiar dacă polițiștii și procurorii doljeni au reușit destructurarea unei rețele formate din 13 persoane care a înșelat zeci de doljeni, dar și persoane din alte județe din țară, obținând peste 200.000 lei prin „metoda accidentul”, încă sunt persoane care încearcă să facă bani în acest fel. Patru încercări de înșelăciune prin telefon au fost semnalate în ultimele două săptămâni, astfel că polițiștii atrag atenția asupra „scenariului” folosit de infractori: victimele, de obicei persoane în vârstă, primesc apeluri pe telefonul fix, iar apelantul se recomandă drept avocat sau procuror şi spune că o rudă sau un apropiat al victimei a provocat un accident rutier şi are nevoie de bani pentru a nu ajunge la închisoare sau pentru a primi îngrijiri medicale.

De cele mai multe ori victimele sunt alese din mediul rural, din rândul persoanelor vârstnice şi uşor de impresionat, care au membri de familie în concediu sau în străinătate şi care deţin sume mari de bani la domiciliu. Pentru prevenirea acestor infracţiuni poliţiştii doljeni recomandă: verificați întotdeauna cine vă apelează telefonic înainte a face orice tranzacţie; nu dați curs instrucțiunilor primite prin telefon de la persoane necunoscute; nu depuneţi sume de bani în conturile unor persoane pe care nu le cunoaşteţi; nu oferiți sume de bani necunoscuţilor care se prezintă la uşa locuinţei dumneavoastră, chiar dacă aceştia pretind că sunt trimişi de un membru al familiei.

„O convorbire telefonică de lungă durată cu o persoană care vă solicită sume de bani este primul semn că aţi putea fi victima unei înşelăciuni. Într-o astfel de situație sunaţi la telefonul de urgenţă 112 şi sesizaţi astfel de fapte sau tentative. Este foarte important ca persoanele care au rude apropiate ce se încadrează în profilul victimelor înşelăciunilor să ia legătura cu acestea şi să le prevină, pentru a nu deveni la rândul lor victime”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.